La ORSER , speranţa se naşte din gazul metan
Sub sticlă şi sub cerul liber, şapte luni productive dintr-un an
* Cu 4.000 de tone de legume, în 2004.
* O baltă ce devine... lac de acumulare.
* Agentul termic intră în ecuaţie cu Distrigaz.
* Un nou sistem de irigare a legumelor.
* Rămâne de văzut cum se vor plăti datoriile.
Fiind toamnă - anotimp pe care-l asociem cu abundenţa roadelor, fie şi din categoria legumelor - la ORSER Oradea iau, acum, drumul către consumatori, tomate, castraveţi, vinete, ardei graşi, ţelină, cartofi, iar din luna noiembrie, salata verde... trufanda în prag de iarnă. "Sub cupola de sticlă a serelor orădene ar trebui, normal, să producem legume pe toată durata unui an, însă, datorită unor probleme deosebite cu care ne-am confruntat, în ceea ce priveşte asigurarea agentului termic în sezonul rece, nu am reuşit, de pildă, anul acesta, cel puţin până acum, decât sî fim productivi şapte luni din douăsprezece" - remarca dl ing. Ştefan Tasceanu, director general al S.C. ORSER Oradea.
Din lipsa agentului termic necesar încălzirii serelor, abia din luna aprilie s-a început recoltatul (la salată), iar din luna mai, la tomate. Calculele arată că, în şapte luni din acest an, excluzând producţia de salată (din noiembrie-decembrie), cantitatea de legume a ORSER poate depăşi 4000 de tone. "Este mai bine faţă de acum ne aşteptam, având în vedere convulsiile prin care s-a trecut, în prima parte a acestui an" - este de părere dl ing. Dumitru Covaciu, directorul tehnic. Totodată, ca perspectivă apropiată, urmează, la sfârşit de octombrie, să înceapă lucrările de racordare a ORSER la conducta principală de distribuţie a gazului metan, prin contractul încheiat cu Distrigaz Vest Oradea. În funcţie de costuri, se va monta o centrală a cărei capacitate se va stabili curând, şi se va face extinderea, gradual, a spaţiilor acoperite beneficiare de agent termic prin utilizarea gazului metan. În felul acesta se deschid posibilităţi noi pentru prducerea răsadului şi a legumelor în sezonul rece, pe o suprafaţă de 4 hectare, activitate productivă firească într-o seră.
Pe lângă o astfel de investiţie - introducerea gazului metan -, ORSER a procurat o instalaţie de irigat şi fertilizat prin picătură. Este un utilaj modern şi eficient, pentru care, din suma totală de aproximativ 1.100 euro, serele suportă 20% din costuri, diferenţa fiind subvenţie de la bugetul de stat. Lungimea conductelor acestei instalaţii de irigat este de 151 kilometri, montarea urmând a se finaliza în primăvară, totul fiind condiţionat şi de modul în care se vor derula conectările şi funcţionarea sistemului de utilizare a gazului metan. De asemenea, se continuă lucrările de adâncire a unei suprafeţe de 10 hectare de luciu de apă, în zona satului Sântion (la aproximativ 1-1,5 km distanţă de ORSER). Prin această lucrare, balta existentă aici va ajunge să înmagazineze de zece ori mai multă apă, devenind un fel de lac de acumulare din care se pompează apa necesară irigării culturilor legumicole din sere. "Cu costuri mai mici - spune directorul general - reuşim, astfel, să ne asigurăm consumul de apă, în condiţiile în care puţurile forate din incinta serelor sunt insuficiente, deoarece, o parte dintre ele s-au colmatat".
Nu s-a renunţat nici la ideea realizării unor module de seră din materialele uşoare, în locul zonei deteriorate, pe 8 hectare, prin prăbuşirea vechilor module de seră. Există optimism în revigorarea activităţii, dar şi seranţa atenuării disensiunilor cu ELECTROCENTRALE, în reeşalonarea datoriilor ORSER, pentru că, atât social cât şi economic, ORSER reprezintă un punct de reper special pentru municipiul Oradea, iar renaşterea serelor este benefică...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.