La Star Fashion Marghita, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile, angajaţii au întrerupt lucrul
Ieri, peste 200 de angajaţi ai S.C. Star Fashion S.R.L. din Marghita au oprit lucrul pentru că nu şi-au primit salariile pe luna mai şi iunie a.c.. Muncitorii sunt nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit banii, iar strădaniile conducerii unităţii de a aplana conflictul şi de a-i determina să reînceapă lucrul au fost sortite eşecului.
Directorul firmei ne-a comunicat că motivul acestui incident este faptul că a fost întârziată plata salariilor situaţie cauzată, la rândul ei, de cercul vicios al circulaţiei mărfii şi banilor, adăugând: "Nu sunt motive serioase pentru a opri lucrul, astfel de incidente i se întâmplă oricui". Unul dintre parteneri de afaceri a refuzat marfa şi achitarea ei, motivând că este necorespunzătoare. Pentru a mai linişti pe muncitori, ieri aceştia şi-au primit salariile pe luna mai, urmând ca vineri să primească avansul pe luna iunie. Cu toate eforturile făcute de societate, greviştii au refuzat să înceapă lucrul până când nu vor primi avansul salarial pe luna iunie. Directorul societăţii ne-a mai precizat că, din cauza opririi lucrului, firma înregistrează prejudicii, planul de livrare a mărfii către partenerii din străinătate neputând fi respectat, de aici decurgând o serie de consecinţe neplăcute, lesne de înţeles. Specificul activităţii firmei: confecţiile textile (munca în Lohn) şi are relaţii cu parteneri din Germania.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.