Acţiunea de control desfăşurată de inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor s-a desfăşurat în reţeaua de distribuţie şi comercializare, fiind verificaţi 14 agenţi economici cu activitate în domeniu. Înainte de a intra în miezul problemei, trebuie spus că în cadrul pieţelor agroalimentare, în spaţiile autorizate, comercializarea laptelui şi a produselor lactate se face sub stricta supraveghere a circumscripţiilor sanitar-veterinare din incinte, producătorii având obligaţia de a fi în posesia certificatelor de sănătate ale animalelor, precum şi analizele produselor comercializate, analize efectuate zilnic de laboratoarele veterinare din pieţe. Pe parcursul controlului, inspectorii organului de control au urmărit atât calitatea produselor oferite la vânzare, cât şi modul în care sunt respectate prevederile legale privind transportul şi depozitarea acestora, respectiv modul de informare al consumatorilor asupra elementelor de identificare şi caracterizare ale produselor comercializate. Care au fost concluziile desprinse de inspectorii OJPC? În general calitatea produselor lactate verificate aflate la comercializare a fost corespunzătoare, la verificarea produselor nefiind găsite cazuri de neîncadrare în volumul sau cantitatea netă declarată, cu data durabilităţii minimale declarată de producător expirată. De asemenea, nu a fost depistată nici prezenţa în produsele lactate acide a unor substanţe străine de natura laptelui, nepermise de Ministerul Sănătăţii. Parametri calitativi şi de securitate prevăzuţi în actele normative în vigoare şi cei declaraţi de producător au fost respectaţi la produsele controlate, conform declaraţiei de conformitate şi buletinelor de analiză ce însoţesc produsele la comercializare. Totuşi, au fost găsite şi produse cu ambalajul neetanş (7kg) , cu data durabilităţii minimale declarată de producător expirată (25kg), precum şi 150 l lapte provenit din pungile sparte în timpul transportului şi manipulării din depozit, lapte cu impurităţi, colectat, mai apoi, în bidoane de aluminiu, depreciat calitativ şi depozitat în spaţiul frigorific împreună cu celelalte produse pregătite pentru comercializare, fără a fi puse separat şi cu o menţiune de prevenire de necomercializare. Legat de condiţiile de transport şi de depozitare a produselor lactate acide şi a laptelui, inspectorii au constatat că transportul se face cu maşini autorizate, dotate cu instalaţii frigorifice termoizolante şi agregat frigorific, şi cu respectarea temperaturilor de păstrare impuse de producător. La fel şi depozitarea şi comercializare produselor lactate se face în spaţii frigorifice la parametri ceruţi de producător. La un singur agent economic au fost găsite produse (lapte şi lapte bătut) depozitate în ladă frigorifică, congelate, deci fără respectarea condiţiile de păstrare marcate de producător pe produse, condiţii în care se garantează calitatea produselor. Deficienţa cea mai frecvent întâlnită în cadrul controalelor efectuate a vizat informarea deficitară a consumatorilor asupra elementelor de identificare şi caracterizare în conformitate cu normativele în vigoare. Este vorba în principal despre marcarea pe produse a valorii energetice neînsoţită de alte informaţii nutriţionale şi marcarea volumului sau cantităţii nete cu variatia de +/- fără inscripţionarea literei ?e?. Din controalele efectuate nu au fost întâlnite, însă, situatii în care să se regăsească pe produse menţiunea ?bio? şi nici cazuri în care afişarea preţurilor să fie lipsă. Pentru produsele fabricate în alte judete găsite cu deficienţe de marcare au fost transmise adrese pentru urmărire la producători. În încheiere, adăugăm că în perioada controlului a fost verificată o cantitate de 2.953 kg produse lactate, din care 1.571 - oprite temporar de la comercializare, 32 - oprite definitiv. Numărul sancţiunilor aplicate a fost 10, suma totală a amenzilor ridicându-se la 47 milioane lei.