Firmele care îşi denigrează competitorii sau care deturnează clientela unei alte societăţi săvârşesc fapte de concurenţă neloială care constituie contravenţii sancţionate cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 50.000 de lei.

Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul concurentei, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 586 din 6 august 2014, a adus schimbări la nivelul practicilor considerate neloiale, grupând aceste practici în trei categorii. Conform documentului, constituie concurenţă neloiala practicile comerciale ale întreprinderii care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă. Cele trei categorii de practici de concurenta neloială interzise de actul normativ sunt: denigrarea unui competitor sau a produselor/serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori răspândirea de către o întreprindere sau reprezentantul/angajatul său de informaţii care nu corespund realităţtii despre activitatea unui concurent sau despre produsele acestuia, de natură să îi lezeze interesele; deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat, respectiv reprezentant al sau ori de către orice altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva întreprindere a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecţiei acestora şi a căror dezvăluire poate dăuna intereselor acelei întreprinderi; orice alte practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţăta.

Totodată, denigrarea competitorilor şi deturnarea clientelei reprezintă contravenţii care se sancţionează cu amenzi. Mai exact, firmele care utilizează aceste practici anticoncurenţiale riscă amenzi de la 5.000 la 50.000 de lei, iar persoanele fizice pot primi amenzi cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei. Mai mult, sunt considerate contravenţii şi furnizarea de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete, furnizarea de informaţii, documente, înregistrări şi evidenţe într-o formă incompletă în timpul inspecţiilor desfăşurate, refuzul nejustificat al întreprinderilor de a se supune unei inspecţii, nerespectarea măsurilor impuse de către Consiliul Concurenţei. Potrivit prevederilorr legale, aceste contravenţii se sancţionează cu amenzi între 1.000 şi 10.000 de lei, dacă sunt săvârşite de către întreprinderi, autorităţi şi instituţii publice. În schimb, dacă aceste fapte sunt săvârşite de către persoane fizice, atunci amenzile scad la 500 - 2.000 de lei. Potrivit noilor reglementari, din oficiu sau la sesizarea persoanelor fizice sau juridice care au un interes legitim, Consiliul Concurenţei constată şi, după caz, sancţioneaza concurenţa neloială. În acest sens, poate decide, după caz: încetarea practicilor de concurenţă neloială, pe durata soluţionării sesizării; interzicerea practicilor de concurenţă neloială; aplicarea amenzilor contravenţionale, dacă practica de concurenţă neloială constituie contravenţie. De asemenea, Concisliul Concurenţei va stabili prin regulament procedura de soluţionare a sesizărilor cu privire la practicile de concurenţă neloială. Acest regulament trebuie aprobat în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanţei, respectiv până pe 5 octombrie 2014.