La sfârşitul zilei de marţi, 14 aprilie, numărul câştigătorilor din judeţ la Loteria bonurilor fiscale se ridica la 83, din care 64 -  din Oradea.         

Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Finanţelor Publice (AFP) Bihor, la extragerea Loteriei bonurilor fiscale din data de 13 aprilie 2015 participă bonurile fiscale emise în intervalul calendaristic cuprins între data de 2 februarie şi data de 28 martie 2015. Participarea la loterie nu presupune o înregistrare prealabilă a bonurilor fiscale în nici o bază de date/website şi nici depunerea acestora înainte de efectuarea extragerii la sediile instituţiilor implicate în organizare. Bonurile rămân la posesorii acestora care, după extragere, vor verifica dacă sunt câştigătoare.

Prevederile legale stabilesc că un bon fiscal este considerat câştigător dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcţionează în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; sunt lizibile toate informaţiile obligatorii, aşa cum sunt prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; are valoarea totală exprimată în monedă naţională, egală cu valoarea extrasă; a fost emis în ziua extrasă (ziua emiterii bonului fiscal); nu are menţionat nici un cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului. Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, respectiv până la data de 13 mai 2015 inclusiv. Cererea de revendicare a premiilor însoţită de bonul fiscal câştigător, în original, şi de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului se depune la orice unitate teritoriala a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

"La nivelul fiecărui  unităţi fiscale din judeţul Bihor (Oradea, Aleşd, Beiuş, Marghita, Salonta) sunt organizate Centre de preluare a cererilor de revendicare. Menţionăm că modelul cererii de revendicare a premiilor la Loteria bonurilor fiscale poate fi obținut gratuit de la administrația fiscală la care se depune bonul fiscal sau descărcat de pe site-ul http://www.mfinante.ro/"  - precizează dl. Ioan Mihaiu, şeful AFP Bihor.