Lucrările agricole de toamnă din Bihor - Între condiţiile meteorologice şi situaţia financiară
Spre deosebire de alţi ani, efectuarea lucrărilor agricole de toamnă în judeţul nostru este, la această dată, în întârziere. O asemenea situaţie se înregistrează atât la recoltarea porumbului şi a sfeclei de zahăr, la eliberarea terenurilor pentru efectuarea arăturilor, cât şi la însămânţarea culturilor agricole de toamnă.
Porumbul, aproape de 50 la sută
Din datele oferite de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, porumbul este recoltat în proporţie de aproape 50% din suprafaţa de 52.000 de hectare cultivată în judeţ. De asemenea, încă se mai recoltează soia - 650 hectare realizate din cele 1.570 cultivate. La sfecla de zahăr se speră ca recoltatul să înceapă abia din 15-16 octombrie, lucrarea fiind amânată din cauza secetei prelungite, fapt care a generat o ariditate excesivă a solului, neputându-se disloca sfecla în condiţii normale.
Tot din cauza secetei, nu s-a putut derula efectuarea firească a arăturilor pentru însămânţarea culturilor agricole de toamnă, lucrare realizată, până acum, în proporţie de aproximativ 45 la sută.
Însămânţările de toamnă, sub grafic
Dacă în alţi ani ploile erau un impediment pentru efectuarea în ritm susţinut a semănatului culturilor agricole de toamnă, acum, spun specialiştii, seceta excesivă influenţează asupra pregătirii terenului în vederea însămânţării culturilor agricole! Iar pentru agricultorii bihoreni, la un asemenea impediment se adaugă şi puţinătatea resurselor financiare.
La zi, din totalul suprafeţei (100.530 ha) programată, în Bihor, pentru însămânţarea culturilor agricole de toamnă, lucrarea este efectuată pe doar 30 la sută. De pildă, grâul s-a cultivat până acum pe 14.990 de hectare, însemnând 21% din cele 68.500 ha, orzul este semănat pe 36% din suprafaţă, rapiţa - pe 54% din suprafaţă, iar orzoaica - pe 65% din suprafaţa programată.
Semănatul legumelor (total 980 hectare) nu s-a început nici la această dată, iar în ceea ce priveşte plantele de nutreţ, lucrarea este înfăptuită pe 61% din suprafaţa totală de 7.150 hectare.
Sprijin financiar
Printre modalităţile de acordare a sprijinului financiar pentru lucrările mecanice de înfiinţare a culturilor agricole de toamnă se numără subvenţionarea motorinei, din fonduri de la bugetul de stat: 1 leu/litru de motorină, în limita a 39 de litri pentru fiecare hectar.
Până acum, DADR Bihor a înregistrat 3.656 de cereri (pentru o suprafaţă de cultivat de 47.800 hectare) şi a eliberat solicitanţilor 4.318 adeverinţe pentru cantitatea de 1.864.200 de litri de motorină.
O altă formă de sprijin financair este acordarea unui avans reprezentând 70% din sumele cuvenite din schema de plată unică pe suprafaţă, sume aferente anului 2009. Acest avans urmează să se acorde începând din 16 octombrie, iar o altă categorie de sprijin financiar o reprezintă creditele ce pot fi angajate de către producătorii agricoli: credit reprezentând 70% din sumele cuvenite din plăţile naţionale directe complementare aferente anului 2009, respectiv acordarea unui grant în procent de 30% din valoarea creditelor agricole angajate de producătorii agricoli în baza Legii 150/2003.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.