Luna Pădurii, la debut
La sediul Direcţiei Silvice Oradea, a avut loc, ieri, ora 16.00, deschiderea oficială a manifestărilor prilejuite de Luna Pădurii - ediţia 2004. Sub genericul "Întâlnire cu prietenii pădurii", au fost abordate două teme de interes major: gospodărirea fondului forestier al judeţului Bihor şi activităţile de regenerare a pădurilor, în cadrul Direcţiei Silvice Bihor - referate susţinute de directorul, respectiv directorul tehnic al acestei instituţii, domnii Liviu Ioan Judea şi Mihai Herman.
Totodată, s-au făcut referiri la obiectivele şi acţiunile incluse în programul special destinat Lunii Pădurii, pentru perioada 15 martie - 15 aprilie a.c., program ce vizează, în mod deosebit, latura educativă a tinerei generaţii, cunoaşterea legislaţiei, a aspectelor ce ţin de regimul silvic, cât şi acţiuni de împădurire, acţiuni de curăţenie în fondul forestier, pe liziere, acţiuni de amenajare a traseelor turistice, izvoarelor, locurilor de popas etc.
Un moment inedit a fost prezentarea, în premieră, a unor capitole din viitoarea monografie a silviculturii bihorene - autor ing. pensionar Alexandru Teorean.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.