Potrivit Calendarului stabilit de ANAF, luni 10 iulie reprezintă termen limită până la care contribuabilii au obligaţia depunerii documentele fiscale prevăzute de lege.

Până la data de 10 iulie contribuabilii au obligaţia să depună următoarele formulare: Declaraţia de înregistrare fiscală/de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică. Formularul 010 se depune de către persoanele juridice, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 de euro, la cursul Băncii Naţionale a României de la data aderării la Uniunea Europeană - 3,3817 lei); Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070. Declaraţia se depune de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire; Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020. Declaraţie trebuie depusă de către persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire.