MADR: Au fost publicate - Normele pentru concesionarea pajiştilor
Dovada deţinerii de animale
Ministerul Agriculturii are obligaţia de a centraliza anual suprafeţele din categoria de folosință pajiști permanenete prin intermediul registrului agricol și de a actualiza anual baza de date cu suprafeţele de pajişti scoase din circuitul agricol şi cu cele recuperate. Autoritatea competentă analizează, la solicitarea Direcţiilor Agricole judeţene, documentaţiile privind scoaterea definitivă din circuitul agricol a pajiştilor şi emite avizul potrivit legislaţiei în vigoare. Pentru menţinerea suprafeţelor, punerea în valoare, folosirea optimă a pajiştilor şi protecţia mediului, pentru pajiștile aflate în proprietatea unităților administrative teritoriale, consiliile locale încheie prin licitație, contracte de închiriere sau concesiune, cu asigurarea încărcăturii optime de animale, calculată conform prevederilor legale în vigoare. În vederea încheierii contractelor de închiriere sau concesiune a pajiştilor aflate în domeniul public/privat al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor, crescătorii de animale din cadrul colectivităţii locale, depun la Compartimentul funcţional din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale, documente care atestă că dețin animale din speciile bovine, ovine, caprine şi ecvidee, înscrise în RNE, pentru care solicită pentru pașunat suprafeţe de pajişti. În cazul solicitării unei suprafeţe de pajişti aflată în proprietatea publică/privată a unităților administrative teritoriale în vederea utilizării în comun de către o formă asociativă legal constituită, reprezentantul legal al aceasteia depune o cerere la compartimentul funcţional din cadrul primăriei, însoțită de o listă nominală ce cuprinde documente care atestă că fiecare membru deține animale din speciile bovine, ovine, caprine şi ecvidee, înscrise în RNE și suprafaţa agricolă care revine fiecărui membru pentru utilizare proporțional cu numărul de UVM, cu acceptul fiecărui membru, iar contractul se încheie în condițiile legii.
Atribuirea contractului de concesiune
Modul de calcul al redevenței/chiriei se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale ținînd cont de echilibrul financiar dintre valoarea producției de iarbă disponibilă și obligațiile care îi sunt impuse utilizatorului prin cheltuielile cu implementarea amenajamentului pastoral. Calitatea de concesionar/locatar o au crescătorii de bovine, ovine, caprine și ecvidee, persoane fizice/juridice, având animalele înscrise în RNE. Concesionarea, respectiv închirierea pajiștilor aflate în domeniul public/privat al unităților administrativ-teritoriale se face cu respectarea dreptului de preferință al societăților agricole ale membrilor colectivității locale, constituite conform prevederilor legii nr.36/1991 privind societățile agricole şi alte forme de asociere in agricultură. Atribuirea contractului de concesiune a pajiștilor aflate în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale se face prin organizarea unei licitaţii publice, cu respectarea prevederilor legale. Pentru acordarea contractului de închiriere, locatorul are obligaţia de a stabili oferta câştigătoare pe baza criteriului/criteriilor de atribuire, a căror pondere sunt precizate în documentaţia de atribuire. La evaluarea ofertelor se ține seama de capacitatea economico - financiară a ofertanţilor, protecţia mediului înconjurător, mijloacele de producție și tehnice pentru exploatarea lor și, respectiv, execuţia de lucrări impuse prin amenajamentul pastoral.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.