Conform actului normativ, schema de ajutor se aplică până la data de 31 decembrie 2022, iar plăţile aferente programului se efectuează până cel târziu pe 29 decembrie 2023.

Guvernul României a aprobat o Hotărâre privind stabilirea valorii schemei de finanţare pentru anul 2022, condiţiilor de eligibilitate, cheltuielilor eligibile, modului de acordare a finanţării, precum şi a modalităţilor de verificare şi control în cadrul Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare sau de colectare şi prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Bugetul alocat schemei de ajutor, pentru anul 2022, este de 63 milioane de lei (12,732 milioane de euro). Potrivit sursei citate, schemă de ajutor de stat înseamnă orice sprijin, indiferent de formă, din surse de stat, acordat de către autorităţi publice sau de către alte organisme care le administrează în numele statului. Autoritatea competentă în acest sens este MADR, prin Agenţia Naţională a Zonei Montane, instituţie responsabilă cu administrarea programului. Beneficiarii eligibili, indiferent de tipul de investiţie pentru care optează, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să îşi desfăşoare activitatea în zona montană; să acceseze un singur tip de investiţie, o singură dată pe întreaga perioadă de derulare a programului; să nu fi primit sprijin prin PNDR 2014 -2020, inclusiv pe perioada de tranziţie la noua Politică Agricolă Comună, pentru aceleaşi cheltuieli eligibile legate de anumite tipuri de investiţii. Valoarea totală maximă eligibilă a proiectului, permisă pentru înfiinţarea centrelor de colectare sau de colectare şi prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană, este 600.000 lei din care 40% reprezintă ajutor de stat. „Realizarea de investiţii în centre de colectare şi prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană care se încadrează în dispoziţiile prevăzute la art. 4, alin (1), lit. b) din Legea nr. 333/2018, respectiv investiţii în realizarea de centre de colectare şi prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană pentru colectarea, sortarea, spălarea, prelucrarea, condiţionarea şi depozitarea în condiţii optime a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură. Valoarea totală maximă eligibilă a proiectului, permisă pe acest tip de investiţie este de 800.000 lei, din care 50% reprezintă ajutor de stat şi 50% reprezintă contribuţia proprie a beneficiarului”, se notează în document. ANZM publică pe pagina de internet www.azm.gov.ro textul integral al prezentei Hotărâri de Guvern, formularul electronic al cererii de finanţare menţionată în anexa 1 la Hotărârea de Guvern, ghidul solicitantului, manualul de proceduri interne ale autorităţii responsabile cu administrarea Programului, lista beneficiarilor şi bugetul alocat schemei de ajutor în conformitate cu prevederile Legii bugetului de stat.