MADR. Noutăţi privind Legea societăţilor agricole
Potrivit noii legi, societăţile agricole se pot reorganiza prin transformare în una din formele societare prevăzute şi reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Cererea pentru transformarea societăţii agricole în societate, înmatricularea în registrul comerţului şi radierea din registrul societăţilor agricole, însoţită de toate datele şi înscrisurile doveditoare ale îndeplinirii condiţiilor pentru înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se depune la judecătoria în circumscripţia căreia îşi are sediul societatea agricolă. Cererea se soluţionează prin încheiere. În termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a încheierii, înscrisurile se comunică Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă tribunalul în raza căruia şi-a stabilit sediul social societatea constituită prin transformare, în vederea înmatriculării în registrul comerţului. Reorganizarea prin transformare se realizează concomitent cu înfiinţarea în locul societăţii agricole a unei societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Drepturile şi obligaţiile societăţii agricole care şi-a încetat existenţa se transferă în totalitate în patrimoniul societăţii care se înfiinţează.
Cu cel puţin o lună înainte de data desfăşurării adunării generale, care urmează să se pronunţe asupra proiectului de transformare, organele de conducere ale societăţii agricole pun la dispoziţia asociaţilor, la sediul societăţii, următoarele documente: proiectul de transformare; dacă este cazul, raportul expertului desemnat de organele de conducere ale societăţii agricole; dacă este cazul, situaţiile financiare. La societăţile agricole care se transformă în societăţi, dacă există aporturi în natură, avantaje rezervate oricărei persoane care a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea unor autorizaţii, operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii agricole, se va desemna un expert evaluator care va întocmi un raport de evaluare a fiecărui bun aportat şi stabileşte numărul şi valoarea acţiunilor/părţilor sociale acordate corespunzător.
Societatea agricolă devine societate constituită potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de la data înmatriculării în registrul comerţului. Înmatricularea se va efectua în termen de 24 de ore de la data primirii de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal a înscrisurilor. Societăţii i se atribuie codul unic de înregistrare al societăţii agricole transformate. Asociaţii societăţii agricole, care deţin părţi sociale la data transformării, devin asociaţi/acţionari la societatea transformată. Asociatul care nu doreşte să fie în continuare asociat în noua societate, primeşte contravaloarea titlurilor sale de participare, de la ceilalţi asociaţi. Contractele încheiate pentru terenurile agricole, proprietatea asociaţilor, aduse pentru folosinţă în societatea agricolă, se reziliază anterior transformării acesteia în societate. Asociaţii pot arenda terenul agricol societăţii transformate pe bază de contract, în condiţiile legii.
De precizat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură a fost promulgată la data de 10 octombrie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.