MADR: Noutăţi privind reintroducerea certificatelor de depozit
Producătorii de cereale îşi vor putea stoca din nou producţia de cereale în silozuri licenţiate și vor putea primi certificate de depozit, instrumente de garanţie pe care agricultorii le vor putea folosi pentru a obţine în principal credite bancare.
Reglementarea licenţei de depozit
Potrivit unui comunicat al MADR, era necesară îmbunătăţirea legislaţiei cadru care reglementează licenţierea depozitelor şi regimul certificatelor de depozit, pentru a asigura, începând cu noua recoltă a anului 2014, operaţionalizarea şi optimizarea procedurilor de licenţiere, regimul utilizării certificatelor de depozit emise în contul recoltei depozitate, ca un mecanism alternativă de gestionare a riscurilor economice datorate tranzacţionării directe de seminţe de consum imediat după recoltare, în condiţiile cele mai nefavorabile de preţ de vânzare. Printre măsurile adoptate se numără: reglementarea strictă a procedurii de acordare a licenţei de depozit, pe baza unui audit extern independent, desfăşurat de entităţi mandatate în acest scop de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; desemnarea unui Administrator, pe bază de criterii şi norme procedurale de selecţie, obiective şi nediscriminatorii, cu atribuţii şi obligaţii în organizarea şi gestionarea regimului de evidenţă al certificatelor de depozit pe baza Registrului special al certificatelor de depozit; Entităţile mandatate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, împreună cu Administratorul, verifică periodic modul în care se respectă condiţiile/obligaţiile care au dus la acordarea licenţei de depozit şi regimul certificatelor de depozit şi monitorizează stocurile de seminţe de consum pentru care s-au emis certificate de depozit şi pe seama cărora s-au acordat credite. Totodată, este reglementat caracterul certificatelor de depozit şi a modului de utilizare a acestora, prin includerea certificatelor electronice de depozit, respectiv extinderea gamei de riscuri asigurabile, în cazul polițelor de asigurare încheiate cu ocazia emiterii certificatelor de depozit.
Fond de compensare a certificatelor
Noile prevederi stabilesc, totodată, situațiile în caz de deteriorare, furt sau pierdere a registrelor şi/sau a certificatelor de depozit, cele privind inexistenţa sau indisponibilitatea stocurilor înscrise în certificatele de depozit, respectiv stipularea expresă a termenelor si modalităților de soluționare a despăgubirilor solicitate pentru certificatele de depozit devenite indisponibile. Printre prevederile nou adoptate se mai numără: organizarea şi funcţionarea Comisiei pentru acordarea licenţelor de depozit pentru seminţe de consum, în ceea ce priveşte procedurile de acordare, suspendare, şi/sau anulare a licenţei de depozit şi de soluţionare a contestaţiilor la aceste decizii; instituirea schemei de garantare a finanţărilor acordate de instituţiile finanţatoare pe baza certificatelor de depozit, care se administrează de fonduri de garantare. De precizat că schema de acordare a finanţărilor asigură accesul fermierilor la finanţări acordate de bănci/instituţii financiare nebancare, pe baza certificatelor de depozit emise în contul recoltei depozitate. Totodată a fost instituitt Fondul de compensare a certificatelor de depozit, la dispoziţia deţinătorilor legali ai acestor certificate, ca persoană juridică de drept privat organizată în condiţiile legii, în baza actului constitutiv aprobat în prealabil de ministerul de resort, cu finanţare din surse proprii. Acest Fond reprezintă un mecanism de compensare a deţinătorilor de certificate de depozit în situaţia indisponibilităţii stocurilor de seminţe de consum pentru care au fost emise aceste certificate. De precizat, în încheiere, că Proiectul de Lege privind măsurile de reglementare a depozitării semințelor de consum și a regimului certificatelor de depozit a fost adoptat în Plenul Parlamentului în data de 11 iunie şi urmează să fie transmis spre promulgare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.