Tinerii fermieri pot primi câte 50.000 de euro pentru înființarea unei ferme, ca parte a Programului de dezvoltare a agrozootehniei românești al Ministerului Agriculturii și susținut de programul european de finanțare "Instalarea tinerilor fermieri".

Beneficiarii Măsurii 6.1

Programul National de Dezvoltare Rurala prevede, la Măsura 6.1. "Instalarea tinerilor fermieri", posibilitatea obţinerii unor fonduri nerambursabile de către tinerii care vor să iniţieze o afacere la ţară. În acest scop, solicitantul trebuie să respecte următoarele criterii: să aibă vârsta de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii cererii de finanţare); să fie organizat ca persoană fizică sau juridică axată în principal pe activităţi agricole, iar exploataţia agricolă să fie situată pe teritoriul ţării şi înregistrată în Registrul fermelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenie pentru Agricultură (APIA) - Registrul agricol. Categoriile de beneficiari eligibili care primesc finanţare nerambursabilă sunt: persoane fizice, PFA, îintreprindere individuală, întreprindere familială sau SRL. Persoanele fizice vor fi acceptate ca potenţiali beneficiari dacă se angajează să se autorizeze ca persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale, în 30 de zile lucrătoare de la primirea acceptului pentru cererea de finanţare. Noul PNDR are 15 măsuri de finanțare și o alocare totală de 9,85 miliarde de euro.

Condiţii, valoarea fondurilor

Pentru acordarea sprijinului, fermierul este obligat să îndeplinească următoarele condiţii: se instalează pentru prima dată ca şef în exploataţia agricolă; deţine sau se angajează să dobândească competenţe şi calificări profesionale în activitatea pe care o va desfăşura; prezintă un plan de afaceri; este membru al unei familii de fermier şi a lucrat mai mult de 50% din timpul său de lucru în cadrul fermei (nu neaparat în ferma familiei) cel puţin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu. În funcţie de dimensiunea exploataţiei pot fi obţinuţi între 15.000 şi 50.000 euro, în două tranşe după cum urmează: prima tranşă se va acorda la data aprobării proiectului de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi este de 80% din valoarea sprijinului pentru instalare; cea de-a doua tranşă, de 20%, se va acorda la îndeplinirea acţiunilor prevăzute în planul de afaceri, cel mai devreme după un an. Din suma primită, cel puţin 30% din sprijinul acordat va fi investit pentru îndeplinirea planului de afaceri. Restul sumei poate fi utilizată fără restricţii. De precizat că primele sesiuni de finanțare prin noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020 se vor deschide în luna februarie 2015.