Mai puţine suspendări de activitate
Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), cererile de suspendare temporară a activităţii, dizolvările voluntare şi radierile voluntare ale societăţilor comerciale în primele şapte luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, s-au redus cu cel puţin 60%.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, statistica suspendărilor de activitate în luna iulie 2011 relevă că în primele şapte luni s-au înregistrat 13.290 suspendări de activitate, reprezentând o scădere cu aproximativ 72,9%. Comparativ cu anul 2010 când, în primele şapte luni, s-au înregistrat un număr de 5.651 dizolvări voluntare la nivelul întregii ţări, anul acesta s-au înregistrat 2.240 dizolvări voluntare, reprezentând o scădere cu aproximativ 60,4%. Referitor la radierile voluntare, ONRC informează că în 2011 s-au înregistrat 22.062 radieri voluntare, ceea ce reprezintă o scădere cu aproximativ 84,1% faţă de nivelul din 2010.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.