Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor ne-a comunicat, ieri, rezultatele înregistrate la nivel de judeţ în cadrul acţiunii de colectare de la populaţie a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), acţiune organizată la 5 septembrie a.c., în cadrul campaniei naţionale intitulată "Marea Debarasare".

 

În acest an s-au organizat, până acum, 8 acţiuni de colectare a DEEE, în prima sâmbătă a fiecărei luni, începând cu luna februarie. O asemenea activitate se derulează pe plan naţional, la iniţiativa şi în organizarea Ministerului Mediului împreună cu organizaţiile colective Ecotic, Environ şi Recolamp, cu implicarea agenţiilor pentru protecţia mediului din fiecare judeţ şi a primăriilor din localităţile cu peste 20.000 de locuitori.

Cât priveşte judeţul nostru, la acţiunea de colectare de la populaţie a DEEE, din data de 5 septembrie, cantitatea acestor deşeuri a fost de 19.000 de kilograme, provenind din Oradea şi Zona Metropolitană Oradea, din Marghita, Salonta şi Beiuş. "Cea mai mare pondere o reprezintă calculatoarele, monitoarele şi televizoarele (4.880 kg), frigiderele (3.780 kg), maşinile de spălat (3.440 kg) şi maşinile de gătit (2.760 kg)", a detaliat dl Ovidiu Dăescu, director coordonator la APM Bihor.

Făcând o comparaţie cu rezultatele din lunile anterioare, se poate spune că, acum, în Bihor, Marea Debarasare a scăzut în greutate... De ce? Numai în luna mai s-a înregistrat colectarea celei mai mici cantităţi - 9.633 kg de DEEE, iar acum, în 5 septembrie, cea de a doua cantitate redusă - 19.000 kg. În rest (lunile martie, aprilie, iunie, iulie, august), Bihorul a avut un bilanţ foarte bun, recordul înregistrându-se în luna martie - 75.515 kg de DEEE colectate. Ca bilanţ general, în cele 8 ediţii ale Marii Debarasări din acest an, din Bihor s-a colectat o cantitate totală de DEEE însemnând 263.932 de kilograme.