Potrivit unui Proiect de Ordonanţă de Urgenţă, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) instituie măsuri drastice de anulare a înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile care nu desfăşoară activităţi economice, nu depun deconturi de TVA o anumită perioadă sau sunt implicate în fapte de evaziune fiscală.

Proiectul, postat pe site-ul instituţiei, urmăreşte reducerea numărului de contribuabili înregistraţi în scopuri de TVA, care nu au un comportament fiscal adecvat. Potrivit MF, cifrele de anul trecut indică faptul că există circa 380.000 de contribuabili înregistraţi ca plătitori de TVA, deşi se află sub plafonul peste care înregistrarea este obligatorie. Aceştia reprezintă 60% din totalul contribuabililor, însă contribuie cu numai 1,3% din totalul veniturilor - se precizează în proiect. În schimb, contribuabilii cu o cifră de afaceri de peste 100.000 de euro plătesc aproape 97% din impozitele şi taxele principale, adică TVA şi impozitul pe venit.