ME. Tranziţia către economia circulară - Sprijin financiar de până la 200.000 euro
Scopul acestui mecanism de sprijin financiar este acela de a dezvolta sectoare industriale noi, dar și de a revaloriza resursele deja existente, reduse la stadiul de deșeuri, care poluează întreg teritoriul național.
Guvernul a aprobat recent un Mecanism de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziției către economia circulară, proiect inițiat de Ministerul Economiei. Economia circulară reprezintă un model de producție și consum, care implică folosirea în comun, închirierea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult timp posibil. Astfel, se prelungește ciclul de viață al produselor. În practică, presupune reducerea la minimum a deșeurilor. Când un produs ajunge la sfârșitul ciclului său de viață, materialele din care este fabricat sunt păstrate în economie pe cât de mult posibil. Ele pot fi utilizate în producție încă o dată și încă o dată, creând și mai multă valoare adăugată.
Mecanismul de sprijin financiar prin Programul de Tranziție către Economia Circulară pentru industria prelucrătoare va beneficia de un sprjin financiar între 15.000 și 200.000 de euro din partea statului, pentru companiile care doresc să investească în proiecte care reduc volumul deșeurilor și reușesc totodată să creeze materia primă necesară pentru crearea unui lanț de producție integrat. Mecanismul prevede ca suma maximă acordată unui beneficiar de la bugetul de stat pentru un interval de până la 16 luni să fie egală cu echivalentul în lei a 200.000 euro, cu plata eșalonată, pe bază de documente justificative, iar suma minimă să fie egală cu echivalentul în lei a 15.000 euro. Proiectele acceptate vor fi finanțate în limita fondurilor aprobate pentru Program, cuprinse în bugetele anuale ale Ministerului Economiei, iar cheltuielile vor fi suportate în procentaj de 85% de la bugetul de stat, restul de 15% din surse proprii ale beneficiarilor. Conform criteriilor stabilite de actul normativ, vor primi finanțare companiile care desfășoară activități de transfer tehnologic pentru consolidarea economiei circulare; dezvoltarea activităților de cercetare-inovare, proiectare ecologică a produselor și serviciilor care să promoveze principiile economiei circulare; înființarea și/sau dotarea și operarea de centre de reparații și recondiționare a bunurilor; dezvoltarea activităților de reciclare a deșeurilor etc. În perioada următoare, Ministerul Economiei va lansa Ghidul solicitantului, care va stabili modul de derulare a programului de finanțare și pașii pe care companiile trebuie să îi parcurgă pentru accesarea acestor fonduri.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.