Noile reglementări vor fi adoptate până la sfârşitul anului 2012, urmând ca după adoptare, guvernele membre ale UE să aibă la dispoziţie 18 luni pentru a le pune în aplicare.

Potrivit noilor măsuri ale Uniunii Europene, disputele care intervin între consumatori şi agenţii economici care furnizează bunuri şi servicii pe teritoriul UE vor fi soluţionate mai rapid, mai ieftin şi mai uşor. Astfel, consumatorii vor putea recurge la mecanismul de soluţionare alternativă a litigiilor, în cadrul căruia o terţă parte va propune o soluţie sau va juca un rol de mediator între cumpărător şi comerciant. Se preconizează că acest sistem îi va ajuta pe consumatorii europeni să realizeze economii anuale de peste 22,5 miliarde de euro. În acest sens, în termen de 90 de zile, arbitrii vor fi obligaţi să îndeplinească anumite criterii de calitate şi să soluţioneze disputele. O altă opţiune a consumatorilor este reprezentată de soluţionarea litigiilor în  mediul online, proces similar cu mecanismul de soluţionare alternativă, dar care se desfăşoară exclusiv în plan electronic. Scopul acestei propuneri este acela de a le oferi consumatorilor şi comercianţilor o platformă unică la nivel european pentru rezolvarea disputelor legate de tranzacţiile transfrontaliere online. De precizat că, anul trecut, unul din cinci europeni care au cumpărat bunuri şi servicii de pe piaţa unică s-au confruntat cu probleme în relaţia cu comercianţii.