Proiectul de OUG are în vedere stimularea inițiativei private, precum și încurajarea accesului la facilități de finanțare a creditului comercial destinate IMM-urilor, în vederea îmbunătățirii mediului de afaceri.

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect Ordonanță de urgență  privind Programul IMM FACTOR - Produs de garantare a creditului comercial, precum și pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor asociată programului. Programul constă în acordarea de garanţii de stat în favoarea fiecărui beneficiar participant în program pentru finanțările de tip factoring cu regres, acordate de finanțator, pe baza facturilor, în cadrul unui plafon de finanțare cu caracter revolving, garantat de către stat, în procent de maximum 50% din valoarea finanțării de tip factoring acordată de finanțator beneficiarului eligibil (fără dobânzile, comisioanele şi alte cheltuieli aferente finantării garantate) cu posibilitatea prelungirii finanțării de maximum 3 ori, pe perioade de până la 12 luni. Valoarea plafonului de garantare este de maximum 5 milioane lei/ beneficiar, iar valoarea maximă a unei garanții pentru o facilitate de factoring, acordată beneficiarului pentru un debitor cedat este de maximum 750.000 lei. Suplimentarea plafoanelor de garantare se poate realiza, după consumarea a cel puțin 80% din plafonul alocat inițial beneficiarului, la solicitarea finanțatorului și după obținerea acordului FNGCIMM, fără depășirea limitei maxime de 5 milioane lei/beneficiar. Pentru facilitățile de factoring, Ministerul Finanţelor Publice acordă un grant care acoperă costurile de garantare (comisionul de risc și comisionul de gestiune) în procent de 100% din bugetul Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni Generale. Potrivit inițiatorilor proiectului, implementarea unui produs de finanțare prin care preluarea riscului de neplată a debitorului se acoperă, parțial, prin garanția de stat, va impulsiona semnificativ dezvoltarea produsului de finanțare a creditului comercial, pe segmentul IMM-urilor, acestea fiind interesate să obțină facilități pe linia procurării lichidităților necesare când apar decalaje între încasări și plăți.

MFP acordă un grant care acoperă și costurile de finanțare aferente facilităților de factoring în procentaj de 50% din bugetul de stat, prin bugetul MFP - Acțiuni Generale, de la titlul 55 „Alte transferuri”, alineatul 55.01.46 „Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat”, în cadrul unei scheme de ajutor de stat asociate acestui program. Perioada de acordare a granturilor care acoperă costurile de garantare și de finanțare aferente se va stabili prin schema de ajutor de stat. Perioada de valabilitate a schemei, respectiv perioada de selecţie a beneficiarilor, precum şi emiterea de garanții de stat/acorduri de finanțare este cuprinsă între data intrării în vigoare a prevederilor actului normativ și data de 31 decembrie 2020. Perioada de  acordare a granturilor care acoperă costurile de garantare si de finanţare aferente facilităților de factoring este de 8 luni, iar perioada de efectuare a plăților aferente granturilor este până la 31 octombrie 2021.