Mintea edililor cea de pe urmă: Când cota de impozitare scade încasările la buget cresc
Dacă în anul 2010 cota de impozitare pentru clădirile evaluate, aparţinând persoanelor juridice, era de 1,2% din valoarea de inventar, pentru anul 2011 cota de impozitare a fost stabilită la 1,1%.
Comparând nivelul de încasare a impozitelor pe imobilele datorate de persoanele juridice, rezultă că în intervalul 1 ianuarie - 31 august 2010 s-a încasat la bugetul local suma de 15.617.836 lei, pe când anul acesta, în acelaşi interval de timp, încasările au ajuns la 16.386.205 lei. Potrivit analizelor făcute de reprezentanţii Direcţiei Economice, această evoluţie a încasărilor se datorează atât creşterii numărului persoanelor juridice care au procedat la declararea în evidenţele fiscale a unor noi clădiri supuse impozitării, dar şi numeroaselor acţiuni de verificare, constând în evaluarea justă a clădirilor supuse impozitării, desfăşurate în acest an de către Serviciul Inspecţie Fiscală. Numărul clădirilor impozitate era de 9.835 la data de 31 august a.c., cu 444 mai multe decât la 31 decembrie 2010. Până în acest moment au fost verificate 170 de persoane juridice, verificări finalizate cu încheierea a 94 de decizii de neimpunere (nu s-au constatat debite suplimentare) şi 76 de decizii de impunere. Aceste verificări vor continua şi în perioada următoare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.