*Contabilitatea poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice autorizate * În cazul persoanelor juridice la care contabilitatea nu este organizată în compartimente distincte, şi care au înregistrat o cifră de afaceri anuală de până la echivalentul în lei a 50.000 euro, răspunderea pentru ţinerea contabilităţii revine administratorului sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective. Potrivit Legii nr. 420 din 25 octombrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 70/2004 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, societatile comerciale, societăţile, respectiv companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit legii, şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii. Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor juridice şi fizice trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia şi performanţa financiară, precum şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alti utilizatori. Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Potrivit noilor modificări aduse de actului normativ, contabilitatea poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice autorizate în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, cu modificările şi completările ulterioare, care răspund, potrivit legii. La persoanele juridice la care contabilitatea nu este organizată în compartimente distincte, care nu au personal calificat încadrat, potrivit legii, sau contracte de prestări de servicii în domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice autorizate în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 65/1994 şi care au înregistrat o cifră de afaceri anuală de până la echivalentul în lei a 50.000 euro, răspunderea pentru ţinerea contabilităţii, potrivit legii, revine administratorului sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective. Ordonanţa intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005, cu unele excepţii. Puteţi afla care sunt acestea citind textul actului normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 993 (Partea I) din 28 octombrie 2004.