Proiectul de lege care aprobă Ordonanţa de modificare a Legii contabilităţii, aflat pe masa Senatului, modifică cuntumul amenzii pentru întocmirea şi semnarea, cu întârziere, a situaţiilor financiare.

Între 1.000 şi 3.000 lei

Astfel, cuantumul amenzii va fi cuprins între 1.000 şi 3.000 lei (în prezent, faţă de amenda între 2.000 şi 3.000 lei cât este în prezent. Senatorii consideră că modificarea amenzii este necesară pentru a asigura un tratament egal între operatorii economici şi instituţiile statului, acestea din urmă fiind sancţionate pentru aceeaşi contravenţie cu amendă mai mică. Amendamentul a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Reamintim că modificările aduse de OUG 37/2011 Legii contabilităţii permit persoanelor care, în exerciţiul financiar precedent, au înregistrat cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro, să opteze pentru un sistem simplificat de contabilitate, aprobat prin Ordin al ministrului Finanţelor Publice. Conform estimărilor, prin aplicarea acestei OUG, aproape 350.000 de firme vor putea beneficia de un sistem simplificat de contabilitate.

Sistem simplificat de contabilitate

Prin sistem simplificat de contabilitate se înţelege un set de reguli de bază privind evaluarea, înregistrarea elementelor patrimoniale utilizând un plan de conturi simplificat şi prezentarea acestora în situaţiile financiare anuale ce cuprind bilanţ şi cont de profit şi pierdere simplificate, având în vedere şi prevederile comunitare în domeniu. Aceste entităţi vor aplica un plan de conturi simplificat care va cuprinde doar 50 de conturi, în loc de aproximativ 400 de conturi câte sunt în prezent. În cazul persoanelor care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro contabilitatea poate fi organizată şi condusă şi de către persoane fizice care au studii economice superioare, angajate pe baza de contracte, respectiv convenţii civile, persoane care întocmesc şi semnează situaţiile financiare anuale. Precizăm că OUG nr. 37/2011 a fost publicată în Monitorul Oficial la finalul lunii aprilie.