Potrivit  modificărilor aduse articolului 13 din Legii pomiculturii nr. 348, plantaţiile de pomi cu suprafaţa mai mare de 0,5 ha şi cele de arbuşti fructiferi de peste 0,2 ha, se vor înfiinţa în baza autorizaţiei de plantare eliberate de Direcţiile pentru agricultură judeţene.

Noile modificări aduse de Ministerul Agriculturii prevederilor Legii Pomiculturii stabilesc, de asemenea, că eliberarea autorizaţiilor de plantare se face în baza solicitărilor adresate de beneficiari Direcţiilor pentru agricultură judeţene, acestea fiind însoţite de următoarele documente: cererea de eliberare a autorizaţiei de plantare; dovada utilizării terenului (copie de pe dovada proprietăţii, respectiv contract de arendă, comodat,  închiriere sau orice altă formă de cedare a dreptului de folosinţă asupra terenului); un exemplar original al proiectului de înfiinţare a plantaţiei - pentru plantaţiile de pomi cu suprafaţă mai mare de 2 ha şi pentru plantaţiile de arbuşti fructiferi şi căpşun cu suprafaţa mai mare de 0,5 ha. În cazul plantaţiilor care se înfiinţează şi intră sub incidenţa prevederilor art. II lit. d) din Legea nr. 86/27.06. 2014 pentru aprobarea OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, se emite de către Direcţiile agricole judeţene un aviz în care se precizează că solicitantul îndeplineşte cerinţele pentru eliberarea unei autorizaţii de plantare.

Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii pomiculturii nr. 348/2003, republicată, aflată în dezbatere publică pe site-ul MADR, stabileşte că la înfiinţarea plantaţiilor pe terenuri ocupate de pajişti permanente, ce constituie obiective de investiţii realizate din fonduri europene, DA judeţene emit solicitanţilor avize de principiu privind îndeplinirea cerinţelor pentru eliberarea autorizaţiilor de plantare, situaţie în care autorizaţia de plantare se eliberează numai după prezentarea de către solicitant a unui document justificativ privind finanţarea din fonduri europene a plantaţiei respective, eliberat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), precum şi a aprobării schimbarii categoriei de folosinţă din pajişti permanente în livezi şi a documentelor precizate mai sus. În fine, o altă modificare vizează articolului 16, alin. (1) din Lege care va avea următorul cuprins: „Durata de funcţionare a plantaţiilor de pomi, arbuşti fructiferi şi căpşun, în condiţiile de exploatare normală şi durata estimativă până la intrarea pe rod, sunt prevăzute în Anexa nr. 4, respectiv Anexa nr. 5 la prezenta lege, iar modalitatea defrişării plantaţiilor de pomi şi arbuşti fructiferi este prevăzută în Normele metodologice de aplicare a legii".