Modificări privind TVA aplicabile din 2010
Modificările Codului Fiscal, cu aplicabilitate din 2010, vizează transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor europene în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA).
Începând cu anul viitor, în toate statele Uniunii Europene vor fi aplicate noi prevederi legislative în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA), prevederi care vizează: regulile privind locul taxării pentru prestările de servicii; procedurile legate de rambursarea TVA pentru persoanele nerezidente; proceduri de combatere a fraudei fiscale legate de operaţiunile intracomunitare. De asemenea: contribuabilii vor avea obligaţia depunerii de declaraţii recapitulative şi în cazul prestărilor de servicii, nu numai pentru livrări şi achiziţii intracomunitare de bunuri; termenul de depunere al declaraţiilor recapitulative va fi lunar, până la data de 15, inclusiv, a lunii următoare unei luni calendaristice, atât pentru livrările/achiziţiile intracomunitare de bunuri, cât şi pentru serviciile prestate intracomunitar.
În ceea ce priveşte prestările de servicii, potrivit noilor reglementări, atunci când prestatorul şi beneficiarul nu sunt stabiliţi în acelaşi stat, se vor aplica alte reguli. Concret, serviciile prestate de o persoană impozabilă către o altă persoană impozabilă se vor impozita la locul unde este stabilit beneficiarul, indiferent că este o persoană impozabilă stabilită în interiorul comunităţii sau în afara comunităţii. Totodată, serviciile prestate de o persoană impozabilă către o persoană neimpozabilă se vor impozita acolo unde este stabilit prestatorul. Ca excepţii, noile prevederi stabilesc că serviciile legate de bunuri imobile se vor impozita la locul unde se află bunul imobil, iar serviciile de restaurant şi catering, la locul prestării efective.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.