Contractul de ucenicie la locul de muncă se încheie pe durată determinată, cuprinsă între un an şi trei ani de zile, iar perioada de probă la care poate fi supus ucenicul nu poate depăşi 30 de zile.

Angajatorul care organizează ucenicia la locul muncă are obligaţia să comunice Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în raza căreia îşi are sediul, respectiv domiciliul, locurile de muncă pentru care urmează să organizeze programe de ucenicie la locul de muncă. Angajatorul are, de asemenea, obligaţia să-i asigure ucenicului pregătirea teoretică şi practică, iar coordonatorul de ucenicie trebuie să aibă o experienţă profesională de cel puţin cinci ani în ocupaţia pentru care se organizează programul de ucenicie. Angajatorul trebuie să organizeze evaluarea ucenicului la un centru autorizat de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale cu cel puţin 45 de zile calendaristice înainte de data încetării contractului de ucenicie, iar costurile care ţin de evaluarea ucenicului sunt suportate de angajator.