Potrivit prevederilor Codului de Procedură Fiscală, în relaţia cu ANAF, domiciliul fiscal reprezintă, pentru persoane fizice, adresa unde îsi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul in care aceasta este diferită de domiciliu.

Domiciliul fiscal se înregistrează la unitatea fiscală în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social. Înregistrarea domiciliului fiscal, pentru persoanele fizice, se face prin depunerea la unitatea în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul fiscal, a unei cereri de înregistrare a domiciliului fiscal (formularul 050 "Cerere de înregistrare a domiciliului fiscal al contribuabilului"), însoţită, după caz, de: copie de pe actul care face dovada titlului în temeiul căruia, potrivit legii, persoana deţine spaţiul destinat domiciliului fiscal (calitatea de proprietar, chiriaş, uzufructuar şi altele asemenea); copie de pe actul de identitate în care a fost înscrisă, potrivit legii speciale, menţiunea de stabilire a domiciliului şi a reşedinţei la care se solicită înregistrarea domiciliului fiscal. În cazul persoanelor juridice, cererea de înregistrare a domiciliului fiscal va fi însoţită de copii de pe actele care fac dovada deţinerii legale a spaţiului pentru domiciliul fiscal, care vor fi certificate pe fiecare pagină de organul fiscal competent, pentru conformitate cu originalul.