Ne-aţi solicitat, vă răspundem: Opţiunea privind sistemul simplificat de contabilitate
Sistemul simplificat de contabilitate cuprinde reglementările contabile simplificate şi regulile privind aprobarea, semnarea şi publicarea situaţiilor financiare anuale simplificate.
Pot opta pentru sistemul simplificat de contabilitate persoanele care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro. Pentru verificarea încadrării în criteriile menţionate mai sus se au în vedere indicatorii determinaţi din situaţiile financiare anuale, respectiv balanţa de verificare, încheiate la finele exerciţiului financiar precedent, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României (BNR) valabil la data încheierii aceluiaşi exerciţiu financiar. Atenţie! În cazul persoanelor nou-înfiinţate, acestea pot opta în primul exerciţiu financiar, fie pentru aplicarea sistemului simplificat de contabilitate, fie pentru aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare. Dacă în al doilea exerciţiu financiar de raportare, aceste persoane încetează să îndeplinească criteriile, ele sunt obligate să aplice Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.