Pentru a fi eligibili pentru plățile compensatorii acordate prin Măsura 10 - agro-mediu și climă și Măsura 11- agricultură ecologică, beneficiarii trebuie să respecte condițiile de eligibilitate și cerințele specifice prevăzute în cadrul fișelor tehnice ale celor două măsuri din cadrul PNDR 2014 - 2020.

În perioada 2015-2017 pentru pachetele nou angajate, Măsura nr.10 Agro- Mediu şi Climă si Măsura nr.11 Agricultură ecologică, fermierii trebuie să facă dovada competenţelor (atestat de participare) necesare implementării angajamentelor cu APIA, prin depunerea documentului aferent competenţelor până la 1 octombrie în fiecare an. Concret, beneficiarii Măsurii trebuie să facă dovada deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor sau se angajează să obţină cunoştintele şi informaţiile necesare sau să asigure expertiza necesară în domeniu implementării angajamentelor de agro-mediu şi climă şi a Măsurii de agricultură ecologică prin servicii de consiliere sau consultanţă, care să vizeze cel puţin aspectele legate de identificarea parcelelor agricole, completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specifice ale angajamentelor, astfel: înainte de efectuarea celei de-a II-a plăţi de către fermierii cu angajamente pe suprafeţte mai mari de 300 ha şi, respectiv, înainte de efectuarea celei de-a III-a plăţi de către fermierii cu angajamente pe suprafeţe de până la 300 ha. Potrivit Ghidului informativ pentru fermierii care solicită sprijin în cadrul măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenuri agricole, pentru  atingerea  acestor condiţii, prin intermediul sprijinului acordat în cadrul Programului, beneficiarilor măsurii de agro-mediu şi climă le vor putea fi  acordate servicii de formare sau servicii de consiliere, în condiţiile specifice prevăzute de Program. Dovada/documentul deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor trebuie prezentat la APIA până la 1 octombrie inclusiv a anului de cerere respectiv, în funcţie de suprafaţa angajată. De precizat că, potrivit Ordinului MADR nr. 619/201, nerespectarea acestor condiţii poate duce la penalităţi, inclusiv la pierderea plăţilor compensatorii.

Pentru informaţii suplimentare cei interesaţi se pot adresa Direcţiei pentru Agricultură (DA) Bihor sau la telefon 0259.416.722 int. 111, ing. Lucia Budiuri coordonator al Compartimentului de agricultură ecologică.