Noi coordonate în acordarea ajutoarelor de stat
Companiile aflate în dificultate vor beneficia de ajutoare de stat în cazuri justificate, pentru raţiuni de politică socială sau regională, în funcţie de rolul firmei în economie sau de interesul de a menţine o structură de piaţă concurenţială.
Prevederea este inclusă în politica din domeniul ajutoarelor de stat pentru perioada 2006-2013. Documentul stabileşte că ajutoarele de stat vor fi acordate cu prioritate pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, protejarea mediului, dezvoltarea resurselor umane, creşterea productivităţii în sectorul agricol şi sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii.
Subvenţii şi anularea datoriilor
Ajutoarele de stat vor fi acordate sub forma subvenţiilor, anularea de datorii sau preluarea pierderilor, exceptări, reduceri sau amânări de la plata taxelor şi impozitelor, acordarea unor împrumuturi cu dobînzi preferenţiale, garanţii acordate de stat reduceri de preţ la bunurile furnizate şi la serviciile prestate de autorităţi publice centrale sau locale, vânzarea sub preţul pieţei a unor terenuri şi/sau clădiri din domeniul privat al statului. Accentul se va pune în principal pe acordarea de garanţii de stat pentru împrumuturi interne sau externe şi pe subvenţii.
Fonduri pentru infrastructură
Statul va sprijini financiar proiecte de modernizare a materialului rulant pentru transportul feroviar de călători, a infrastructurii publice a porturilor, a facilităţilor aeroportuare, de restructurare a sectorului energiei termice şi reabilitarea ecologică a zonelor industriale inactive, reabilitarea sistemului de transport prin conducte a produselor petroliere, precum şi extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă şi reţelelor de canalizare.
Accelerarea programului de privatizare
Guvernul va accelera programul de privatizare, astfel încât cele mai multe dintre societăţile aflate în portofoliul statului să fie vândute până la finele anului viitor, şi va continua procedurile de executare silită pentru recuperarea creanţelor bugetare. În cazul în care întreprinderile sunt considerate neatractive pentru investitori şi nu mai pot fi privatizate, vor fi aplicate procedurile de lichidare, cu măsuri de protecţie socială a angajaţilor disponibilizaţi.
Judeţele sărace vor avea mai mulţi bani
Pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, ajutorul de stat va fi acordat în principal în situaţii justificate, atunci când se ia în considerare rolul benefic al întreprinderii în economie sau, în mod excepţional, când dispariţia unei societăţi ar putea determina o situaţie de monopol, iar statul are interesul să menţină o structură de piaţă concurenţială. Volumul ajutoarelor va fi diferit, urmând ca regiunile şi judeţele mai slab dezvoltate să beneficieze de fonduri mai mari. Politica în domeniul ajutorului de stat va putea fi revizuită periodic, de regulă o dată la trei ani.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.