Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Durabile (MADR) a pregătit, pentru acest an, mai multe forme de sprijin pentru producătorii agricoli.

Potrivit datelor instituţiei, s-au notificat la DGAgri Bruxelles două noi forme de sprijin pentru anul 2012  în baza art. 68 din Regulamentul CE nr. 73/2009 şi anume: sprijin pentru crescătorii de bivoliţe din zonele defavorizate în valoare totală de 1,5 milioane euro şi pentru crescătorii de bovine de carne şi metişi ai raselor de carne din zonele defavorizate în valoare de 6,5 milioane euro. În prezent se aşteaptă Decizia de la Comisia Europeană. După 2013 strategia privind  acordarea formelor de sprijin se va modifica conform cu noua Politică Agricolă Comună. Strategia pentru acordarea formelor de sprijin pentru producătorii agricoli în anul 2012 face parte integrantă a unuia din obiectivele generale ale MADR, respectiv ,,susţinerea financiară şi fiscală a agriculturii prin programe multianuale". Pentru anul 2012 se vor acorda următoarele forme de sprijin: Forme de sprijin pentru realizarea principalelor obiective: Plăţi naţionale complementare directe pentru bovine, ovine şi caprine (CNDP);  Finanţarea Programului naţional apicol (perioada 2011- 2013, în limita sumei de 29.307.674 lei pentru acest an); Ajutor de stat pentru ameliorarea raselor de animale (în limita sumei de 21.000.000 lei pentru 2012); Ajutor de stat pentru bunăstarea păsărilor şi a porcilor (pentru perioada 16 octombrie 2011 - 15 aprilie 2012 s-a alocat suma de 195.000 mii lei pentru păsări şi de 155.000 mii lei pentru porcine. În prezent, se transferă ajutoarele financiare pentru bunăstare păsări şi porcine în PNDR, pentru degrevarea bugetului naţional (Măsura 215)); Ajutor de stat pentru colectarea cadavrelor de animale (pentru perioada 1 octombrie 2011 - 30 septembrie 2012 de până la 100% din costul activităţii de colectare a cadavrelor de animale, respectiv de maximum 213 lei/tona de cadavre de animale colectate, în limita sumei de 5.815 mii lei); Sprijin comunitar pentru vaci de lapte din zone defavorizate -fonduri FEGA (în limita sumei de 22.447.205 euro/2012).