Noi norme UE privind cumpărăturile online
Pentru consumatori, noile reglementări prevăd că aceştia vor avea dreptul să se răgândească şi să returneze produsele achiziţionate dintr-un magazine online în termen de două săptămâni, iar dacă produsul nu le este livrat în termen de 30 de zile - să renunţe la comandă.
Fără costuri ascunse
Deţinătorii unui magazin online vor avea de respectat noi norme, iar cumpărătorii care achiziţionează produse de pe Internet vor avea noi drepturi, conform regulilor aprobate de Parlamentul European. Aceleaşi reguli mai stabilesc şi noi cerinţe de informare care să oblige comercianţii online să ofere consumatorilor informaţii exacte cu privire la preţul total, mărfurile comandate şi datele de contact ale comerciantului. Legislaţia UE se va aplica aproape tuturor vânzărilor, fie că acestea sunt efectuate într-un magazin, prin telefon, ordin poştal sau online, şi va actualiza reglementările în vigoare, având în vedere creşterea vânzărilor prin internet şi protejarea sporită a cumpărătorilor online. Consumatorii trebuie să ştie de la cine cumpără, ce anume şi cât costă un produs atunci când comandă dintr-un catalog online, punându-se astfel capăt costurilor ascunse, cum sunt cele asociate cu căsuţele bifate în prealabil, folosite uneori la vânzările online. În plus, identitatea şi adresa vânzătorului trebuie să fie cunoscute cumpărătorului.
Livrarea coletului
Orice bun sau serviciu, comandat la distanţă, ar trebui livrat cumpărătorului în termen de 30 de zile, în caz contrar consumatorul având dreptul să anuleze comanda. Comerciantul este răspunzător pentru orice deteriorare sau pierdere a bunului în timpul livrării. De asemenea, normele stipulează un termen de 14 zile drept perioadă de retragere pentru vânzările la distanţă şi în afara spaţiilor comerciale (unde consumatorul nu poate vedea produsul înainte de cumpărare), timp în care consumatorul se poate răzgândi. Dacă e nemulţumit de achiziţie, din orice motiv, poate returna bunul. Legat de transport, Normele stabilesc faptul că, în cazul în care preţul bunului depăşeşte 40 de euro, comerciantul trebuie să plătească transportul poştal. Precizăm, în încheiere, că statele membre vor avea o perioadă de maximum doi ani pentru a pune în aplicare Normele UE pentru achiziţiile online.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.