Nou director executiv, la D.G.F.P. Bihor
* Prin împuternicire, Emil Balaciu devine, la vârsta de 41 de ani, şeful Finanţelor bihorene *
La Direcţia Generală a Finanţelor Publice (D.G.F.P.) Bihor, a fost numit, prin împuternicire, director executiv dl Emil Balaciu, conform deciziei conducerii Ministerului Finanţelor Publice. Funcţia de director executiv devenise vacantă, după ce dl Florian Serac şi-a dat demisia şi i-a fost acceptată de ministrul Mihai Tănăsescu.
Deşi, în data de 5 noiembrie a.c., s-a redactat scrisoarea ministrului Tănăsescu, prin care Emil Balaciu a fost împuternicit ca director executiv al D.G.F.P. Bihor, abia de marţi, 9 noiembrie a.c., s-a procedat, la D.G.F.P. Bihor, la oficializarea noii conduceri. Astfel, prin trecerea dlui Emil Balaciu în funcţia de director executiv, dl Ioan Druţă a fost împuternicit ca director executiv adjunct, şeful Direcţiei Administrarea Veniturilor Statului (funcţie deţinută, anterior, de Emil Balaciu), iar dl Ioan Mihaiu a rămas tot ca director executiv adjunct, şeful Direcţiei Controlului Fiscal.
Cât priveşte noul director executiv al D.G.F.P. Bihor, dumnealui este născut în anul 1963, în satul Belejeni, comuna Drăgăneşti. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice - Universitatea Timişoara (1986). După perioada de stagiatură, la fosta Întreprindere Mecanica din Ştei, a mai lucrat la I.C.S.L.F. Bihor şi I.L.F. Bihor, iar din anul 1991, la D.G.F.P. Bihor, fiind, pe rând, şeful Serviciului urmărire, director adjunct al Direcţiei Administrarea Veniturilor Statului, director executiv adjunct, şeful Direcţiei Administrarea Veniturilor Statului, iar acum director executiv al D.G.F.P. Bihor. "Ştiu să fac diferenţierea între a fi numit şi a fi împuternicit în această funcţie, rămâne să vedem ce va fi mai târziu. Deocamdată, important este să menţinem stabilitatea şi normalitatea activităţii acestei instituţii" - ne-a declarat, ieri, noul director executiv al D.G.F.P. Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.