Modificările vizează implementarea unei proceduri unice de eliberare a certificatului şi un singur model pentru acesta, indiferent de statutul juridic al contribuabililor.

Depunerea cererii

Unitatea fiscală competentă pentru administrarea creanţelor fiscale datorate de contribuabili are obligaţia de a elibera certificatul care atestă modul de îndeplinire a obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri, în următoarele situaţii: la solicitarea contribuabililor; la solicitarea altor autorităţi publice; din oficiu, în situaţia în care se schimbă competenţa de administrare a creanţelor fiscale, ca urmare a schimbării domiciliului fiscal sau altor situaţii prevăzute de lege. În primele două situaţii, solicitanţii trebuie să depună o cerere la registratura unităţii fiscale competente, sau să o transmită prin mijloace de transmitere la distanţă. În cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, cererea se depune la unitatea fiscală în a cărei rază teritorială îşi are contribuabilul domiciliul fiscal.

Verificarea declaraţiilor

În vederea eliberării certificatului de atestare fiscală, unitatea fiscală va verifica: dosarul fiscal al contribuabilului; fişa pentru evidenţa analitică pe plătitori; existenţa sumelor de restituit/rambursat pentru care nu au fost emise decizii de restituire/rambursare până la data depunerii cererii de eliberare a certificatului de atestare fiscală;  existenţa deciziilor de rambursare emise de unitea fiscală pentru care nu au fost emise şi înregistrate în evidenţa fiscală note de compensare. Dacă Fiscul constată că nu au fost depuse de către contribuabil declaraţiile fiscale, acesta va înştiinţa contribuabilul privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale, caz în care termenul de eliberare a certificatului se va prelungi cu perioada cuprinsă între data transmiterii înştiinţării şi data depunerii declaraţiilor fiscale sau data comunicării Deciziei de impunere din oficiu.

Certificat în 2 exemplare

Dacă Fiscul constată că, anterior depunerii cererii de eliberare a certificatului de atestare fiscală, contribuabilul a fost înştiinţat cu privire la depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale, acesta va emite şi comunica decizia de impunere din oficiu până la emiterea certificatului de atestare fiscală, dacă s-a împlinit termenul de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului. Dacă termenul de 15 zile se împlineşte după data depunerii cererii de eliberare a certificatului de atestare fiscală, termenul de eliberare a certificatului se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data depunerii cererii şi data depunerii declaraţiilor fiscale sau data comunicării deciziei de impunere din oficiu. Certificatul de atestare fiscală se întocmeşte în 2 exemplare originale, din care unul se comunică solicitantului, iar cel de-al doilea exemplar - se păstrează de unitatea fiscală emintentă, fiind arhivat la dosarul fiscal al contribuabilului. Precizăm că eliberarea certificatului de atestare fiscală este supusă taxelor extrajudiciare de timbru, cu excepţia cazului în care certificatul se elibereaza la solicitarea autorităţilor publice sau din oficiu, de unitatea fiscală.