Numărul reclamaţiilor la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a depăşit 5.000.
Potrivit datelor instituţiei, CSA a primit, în primul semestru, 5.028 de reclamaţii privind serviciile asigurătorilor sau ale brokerilor, cifră în creştere cu 121,7% faţă iunie 2009. Concret, din totalul reclamaţiilor, 4.026 au avut ca obiect neplata despăgubirilor cuvenite, ca urmare a neconcordanţelor stabilite de asigurători în dinamica accidentelor, a reparaţiilor suplimentare efectuate şi neconstatate iniţial sau ca urmare a constatării unor avarii mai vechi. Un număr de 371 de reclamaţii, reprezentând 7,38% din total, au avut ca obiect recalcularea valorii despăgubirilor cuvenite. Pe categorii de poliţe, cele mai importante evoluţii au fost înregistrate de asigurările CASCO, acestea crescând cu 80,1% faţă de iunie 2009, asigurările RCA - 134,3% şi asigurările de viaţă - 50%. În perioada analizată, CSA a soluţionat favorabil 2.960 de petiţii, adică 58,9% din totalul reclamaţiilor înregistrate în această perioadă. La nivelul anului 2009, Comisia a primit 6.041 de reclamaţii, cifră de peste trei ori mai ridicată decât în urmă cu un an.