Urgentarea depunerii cererilor pentru primirea subvenţiei Ca formă de sprijin financiar pentru agricultori, s-a decis, conform O.U.G. nr. 61/26 august 2004, acordarea, începând din această toamnă, a 2,5 milioane de lei pentru fiecare hectar de teren arabil lucrat, dar numai în limita a 5 hectare. Faţă de prevederile anterioare (O.U.G. 72/2003), suma s-a majorat cu 500.000 lei/ ha, pentru anul agricol 2004-2005. În contextul noilor reglementări, acordarea acestui sprijin financiar s-a extins, beneficiarii fiind şi proprietarii (persoane fizice) de teren arabi dat în arendă, dar în limita a 5 hectare. Ceilalţi beneficiari sunt, ca şi până acum, producătorii agricoli persoane fizice care au în proprietate teren arabil pe care îl exploatează direct; persoane fizice, proprietare de teren arabil, organizate în exploataţii agricole constituite conform Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură. Suma reprezentând sprijinul financiar (de 2,5 milioane lei/ha), se va acorda eşalonat (în mai multe tranşe - la date stabilite), iar potenţialul beneficiar trebuie să solicite aceşti bani, prin depunerea unei cereri, la primăria pe raza căreia se află amplasat terenul respectiv. Pe lângă cerere, solicitantul trebuie să depună şi actele ce fac dovada dreptului de proprietatea asupra terenului arabil în suprafaţă de 5 hectare. "De reţinut - precizează domnul drd. ing. Florian Pavel, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (D.A.D.R.) Bihor - este că atât proprietarul de teren, cât şi arendaşul pot completa cererea respectivă, doar că plata sprijinului financiar se va face numai către proprietar." Un alt aspect de care trebuie ţinut cont: în situaţia că un producător agricol are în proprietate teren arabil în mai multe localităţi, acesta formulează cererea şi primeşte banii cuveniţi de la primăria din localitatea unde este situat terenul, fără a depăşi suma totală corespunzătoare suprafeţei de până la 5 hectare. Sprijinul se acordă proporţional cu suprafaţa aflată în proprietate şi potrivit solicitării cuprinse în cerere, în limita suprafeţei de până la 5 hectare inclusiv. Conform eşalonării sprijinului financiar pentru anul agricol 2004-2005, pentru culturile care se înfiinţează în această toamnă se va acorda o primă tranşă de bani, suma fiind de 1.000.000 lei/hectar. "Iniţial, s-a stabilit că listele cu solicitanţii trebuie întocmite şi depuse de primării, la D.A.D.R. Bihor, până în data de 15 decembrie a.c. Din dorinţa Ministerului Agriculturii ca ajutorul financiar - prima tranşă - să ajungă mai repede la producători, depunerea cererilor la primării trebuie să se facă urgent, chiar de astăzi. Primăriile sunt rugate să depună, la rândul lor, listele la D.A.D.R., eşalonat, cât mai repede, chiar liste parţiale, pe sate, astfel încât această operaţiune să se încheie într-un timp cât mai scurt, încât, la finele lunii octombrie, să se poată plăti integral prima tranşă din subvenţia destinată agricultorilor" - a accentuat dl. Florian Pavel.