Obligaţii declarative cu termen în luna martie
Potrivit calendarului stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în luna martie, contribuabilii au obligaţia de a îndeplini mai multe obligaţii fiscale.
Data de 7 martie reprezintă termenul până la care trebuie depusă Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, Formular 092. Declaraţia se depune de către persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare în luna februarie 2011 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar. Până la 10 martie trebuie, de asemenea, depusă Declaraţia de înregistrare fiscală/de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, Formular 010. Se depune de către persoanele juridice, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 de euro, la cursul Băncii Naţionale a României de la data aderării la Uniunea Europeană, 3,3817 lei). Un alt formular îl reprezintă Formularul 070 - Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere. Declaraţia se depune de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 euro, la cursul BNR de la data aderării la UE - 3,3817 lei). Aceeaşi dată reprezintă termen limită şi la depunerea Declaraţiei de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020. Declaraţia se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 de euro, la cursul BNR de la data aderării la UE - 3,3817 lei). Până la 15 martie, contribuabilii trebuie să se prezinte la ghişeele Fiscului în vederea depunerii Declaraţiei recapitulative privind livrările, respectiv achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna februarie 2011, formular 390 VIES; Declaraţia anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică, pentru anul 2010, formular 204, se depune de asocierile fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice.

Comentarii
Nu există nici un comentariu.