Potrivit calendarului stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în această lună contribuabilii au  patru termene declarative.

Astfel, un prim termen este vineri, 5 aprilie inclusiv pentru depunerea Declaraţiei de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România. Cel de-al doilea termen este 10 aprilie, inclusiv, pentru: Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, Formular 010; Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române, Formular 020; Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, Formular 070; Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art. 152 din Codul Fiscal, Formular 096.  Cele mai multe declaraţii au, însă, ca termen 25 aprilie, dată până la care trebuie depuse: Notificare privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, Formular 097, care se depune de către persoanele impozabile înregistrate conform art. 153 şi care se află înscrise în „Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare" a căror perioadă fiscală este luna sau trimestrul şi care au depăşit cifra de afaceri de 2.250.000 lei în luna martie 2013 sau în trimestrul I; Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar/trimestrialpentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii martie/trimestrului I, Formular 100; Declaraţie privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor, Formular 104, cu termen trimestrial; Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar, respectiv trimestrial pentru obligaţiile aferente lunii martie/trimestrului I 2013, Formular 112; Decontul de TVA, cu termen lunar/trimestrial, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii martie/trimestrului I, Formular 300; Decontul special de TVA - Formular 301; Declaraţie privind sumele rezultate din ajustarea TVA, Formular 307. Aceeaşi dată este termen şi pentru:  Declaraţia privind TVA datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat - Formular 311; Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna martie, Formular 390 VIES, respectiv Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, Formular 394.

Un ultim termen declarativ este 30 aprilie, inclusiv, la depunerea Situaţiilor financiare anuale de societăţile cooperatiste şi alte persoane juridice care, în baza legilor speciale de organizare, funcţionează pe principiile societăţilor comerciale, asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel, partide politice, patronate, organizaţii sindicale, culte religioase, precum şi altele asemenea înfiinţate în baza unor legi speciale; Decontul privind accizele, Formular 120;  Decontul privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă, Formular 130