Obligaţii fiscale privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale
Potrivit Calendarului impozitului pe venit şi al contribuţiilor sociale, în luna octombrie, contribuabilii trebuie să îndeplinească mai multe obligaţii fiscale.
Astfel, până la data de 26 octombrie, contribuabilii trebuie să depună Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat general consolidat (Formular 100) privind calcularea, reţinerea şi virarea impozitului aferent trim. III 2009, de către plătitorii de venituri pentru venitul obţinut de o persoană fizică, rezidentă sau nerezidentă, dintr-o asociere fără personalitate juridică cu o microîntreprindere. Până la 26 octombrie se va efectua şi calcularea, virarea şi declararea impozitelor şi contribuţiilor aferente veniturilor din salarii, precum şi impozitul reţinut la sursă (potrivit art.52 alin.(1), lit.d) L 571/03) aferent trimestrului III din acest an. Obligaţia revine persoanelor juridice plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor, asocierilor fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, precum şi de către persoanele fizice care au calitatea de angajator. De asemenea, 26 octombrie reprezintă termenul limită la calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe venitul persoanelor fizice, pentru luna precedentă, de către contribuabilii persoane juridice sau fizice care reţin la sursă impozitul pe venit (cu excepţia impozitului din salarii datorate de microîntreprinderi, asocieri fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, precum şi persoane fizice care desfăsoară activităţi independente, acestea având obligaţii trimestriale). Precizăm că se va declara şi impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi.
O altă obligaţie declarativă o reprezintă depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale (Formular 102). Aceasta se depune pentru: luna precedentă - de către plătitorii de contribuţii cărora le revin obligaţii de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale cuprinse în Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, cu excepţia celor care au obligaţii fiscale trimestrial sau semestrial; pentru trimestrul III al acestui an - de către contribuabilii persoane juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor (potrivit titlului IV din Codul fiscal), asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, precum şi de către persoanele fizice care au calitatea de angajator. În fine, o ultimă obligaţie ce revine contribuabililor în această lună este depunerea Declaraţiei privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoane fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi ale posturilor consulare acreditate în România - Formular 224 - pentru luna precedentă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.