Exerciţiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic pentru sucursalele cu sediul în România, care aparţin unei persoane juridice cu sediul în străinătate, precum si pentru persoanele juridice cu sediul în România.

Persoanele nou-înfiinţate, care se încadreaza în categoria celor prevăzute mai sus, pot opta pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic de la data înfiinţării acestora, potrivit art. 27 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 82/1991, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Persoanele care optează pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic au următoarele obligaţii: să întocmească şi să depună raportări contabile anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în condiţiile prevăzute la art. 37 din Legea contabilităţii; să înştiinţeze în scris unitatea teritorială a Ministerului Finanţelor Publice despre exerciţiul financiar ales, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de începutul exerciţiului financiar ales.

Persoanele nou-înfiinţate depun înştiinţarea respectivă în termen de 30 de zile calendaristice de la data înfiinţării; să întocmească şi să depună situaţii financiare anuale (art. 27 alin. (3), art.28 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicat, cu modificările şi completările ulterioare şi OMFP nr. 1878/2010) Entităţile care au optat pentru un exercitiu financiar diferit de anul calendaristic, întocmesc şi depun la unităţile teritoriale ale MFP: o declaraţie pe propria răspundere, în 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, în cazul în care nu au desfăşurat activitate de la înfiinţare până la încheierea exerciţiului financiar de raportare, care să cuprindă: denumirea completă (conform certificatului de înmatriculare), adresa şi numărul de telefon, nr. de înregistrare la registrul comerţului, codul unic de înregistrare, şi capitalul social; raportarile contabile anuale la 31 decembrie, distinct de situaţiile financiare anuale încheiate la data aleasă. Termenul pentru depunerea raportarilor anuale este de 150 de zile de la încheierea anului calendaristic - 30 mai 2015. Programul pentru întocmirea raportărilor contabile la 31 decembrie este distinct de programul de asistenţă aplicabil pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi ambele pot fi descărcate de pe serverul de web al MFP la adresa: http://www.mfinante.ro/ANAF/declaratii%20electronice/descarcare%20declaratii/situatii%20financiare%20anuale/raportari%20anuale%202014.