Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a aprobat, prin Ordinul nr. 73/2011, noul model al Declaraţiei 100 privind obligaţiile de plată la bugetul de stat. Formularul se foloseşte începând cu obligaţiile fiscale cu termen 25 februarie.

Declaraţia se depune lunar, pentru obligaţiile de plată reprezentând impozit reţinut la sursă: impozit pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuală; impozit pe veniturile din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară; impozit pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, pentru care obligaţia declărarii, calculării, reţinerii şi plăţii contribuţiilor sociale nu revine plătitorului de venit; impozit pe veniturile din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie; impozit pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial; impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice; impozit pe veniturile din dobânzi; impozit pe câştigul din operaţiuni de vânzare/cumpărare de valută la termen, pe bază de contract; impozit pe veniturile din premii şi din jocuri de noroc; impozit pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal; impozit pe veniturile din activităţi agricole; impozit pe veniturile din alte surse, datorat de persoanele fizice. Totodată, Formularul 100 mai trebuie depus pentru: accize; impozit la ţiteiul din producţia internă; impozit pe dividende distribuite persoanelor juridice; impozit pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi, persoane fizice/juridice; vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate; taxa anuală de autorizare a jocurilor de noroc, regularizată periodic, în funcţie de realizări; contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, Formularul 100 se depune trimestrial pentru obligaţiile de plată reprezentând: plăţi anticipate, în contul impozitului pe profit anual, datorate de societăţi comerciale bancare, persoane juridice române şi de sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine; impozit pe profit din asociere datorat de persoane fizice; impozit pe profit datorat de persoane juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România; impozit pe veniturile microîntreprinderilor; impozit pe veniturile persoanelor fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică microintreprindere, care nu generează o persoană juridică; redevenţe miniere şi petroliere; facilităţile fiscale prevăzute prin Codul Fiscal. Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat se depune, în format hârtie, semnat şi ştampilat, cu codificarea informaţiei prin cod de bare sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, la unitatea fiscală în a cărui evidenţă fiscală contribuabilul este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe şi contribuţii.