OJCA Bihor - evaluări 2009 - Informare, pregătire profesională, accesarea fondurilor structurale
Pentru specialiştii Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor, însemnând şi personalul centrelor sale locale din judeţ, activitatea din anul precedent s-a derulat pe mai multe coordonate şi cu obiective bine definite. Ce a însemnat anul 2009 vom rezuma, în cele ce urmează, valorificând, selectiv, informaţiile, drept analiză, de către dl ing. Marius Ştefan - director coordonator la OJCA Bihor, şi de către d-na dr. ing. Mihaela Ciutacu - responsabil mass media al acestei instituţii.
Dimensionarea consultaţiei agricole
Unul dintre obiectivele OJCA Bihor a fost ca specialiştii instituţiei să fie cât mai mult în teritoriu, să prospecteze preocupările producătorilor agricoli, zonele de interes informaţional ce le sunt necesare şi, astfel, să le poată oferi consultanţa agricolă necesară. "De pildă, întâlnirile de grup au vizat, în special, teme de interes general, cu accent pe lucrările agricole aplicate în domeniu, diferenţiate pe perioade calendaristrice, dar şi aspecte privind subvenţiile, dar şi respectarea bunelor practici agricole. În cursul anului trecut, a continuat dl ing. Marius Ştefan, s-au organizat 147 de întâlniri de grup cu producătorii agricoli, la care au participat peste 1.700 de persoane."
Totodată, ca mod de informare a producătorilor agricoli, OJCA Bihor a organizat mese rotunde, simpozioane, concursuri profesionale şi expoziţii pe diverse domenii agricole, manifestări care au atras aproape 400 de producători. Dar "punctul forte", cum remarca d-na dr. ing. Mihaela Ciutacu, îl reprezintă, pentru activitatea de consultanţă gricolă, cele 14.219 de consultaţii agricole acordate, în teritoriu, de specialiştii OJCA Bihor, pe domenii ca: fonduri structurale, legislaţie şi industrie alimentară (6.634), pomicultură (952), cultura mare (1.858), legumicultură (1.203 întâlniri de consultanţă), alte 368 pe domniul vitivinicol şi 3.204 în zootehnie. O altă reuşită este că prin consultanţa specialiştilor OJCA Bihor, au fost depuse şi finanţate 21 de proiecte pentru Măsura 141 (Sprijinirea fermelor de semisubzistenţă) şi 18 proiecte pentru Măsura 112 (Instalarea tinerilor fermieri). Sunt proiecte de finanţare în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
Componenţa pregătirii profesionale
Îmbunătăţirea cunoştinţelor în domeniul agricol, prin organizarea de cursuri de perfecţionare a producătorilor agricoli, activitate derulată sub egida OJCA Bihor, a însemnat, în anul precedent, 16 cursuri pe domenii diferite, la care s-au înscris 500 de persoane.
Concomitent cu pregătirea profesională, prin cursuri de lungă şi scurtă durată, o altă componentă (practică şi teoretică) a perfecţionării producătorilor agricoli a fost asigurată prin intermediul loturilor agricole demonstrative. Astfel, în cursul anului 2009, s-au organizat, în judeţ, 14 loturi demonstrative, pe o suprafaţă totală de 14,07 hectare, însemnând loturi cu porumb, cu floarea-soarelui, cartofi şi legume, având loc şi 6 demonstraţii practice la care au participat aproximativ 50 de producători agricoli.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.