OJPDRP Bihor: A fost actualizat Calculul Unităţilor de Dimensiune Economică (UDE) pentru ferme
Valoarea UDE - 1.200 Euro
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) noii coeficienţi de calcul al Unităţii de Dimensiune Economică (UDE), stabiliţi în urma unor analize desfăşurate la nivelul direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Astfel, au fost actualizate marjele brute standard pentru producţia vegetală şi animală. Din aceste marje rezultă coeficienţii de calcul pentru fiecare tip de cultură sau de animale şi reprezintă, în fapt, valoarea economică de piaţă în urma valorificării. Unitatea de Dimensiune Economică (UDE) se aplică în cazul proiectelor finanţate prin Măsura112 - "Instalarea tinerilor fermieri", Măsura 121 - "Modernizarea exploataţiilor agricole" şi prin Măsura 141 - "Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă". UDE reprezintă unitatea prin care se exprimă dimensiunea economică a unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei (Decizia Comisiei nr. 85/377/CEE). Valoarea unei Unităţi de Dimensiune Economică este de 1.200 Euro.
La ovine - coeficient de 0,084
O principală modificare adusă de noii coeficienţi de calcul se reflectă în creşterea dimensiunii economice atât pentru ovine şi caprine, cât şi pentru alte specii de animale şi culturi vegetale, dar şi în scăderea dimensiunii, mai ales în sectorul vegetal - grâu, ovăz, plantaţii de pomi fructiferi, etc. De exemplu: pentru ovine, noul coeficient este de 0,084, faţă de 0,008 cât era prevăzut până acum: vaci pentru lapte - 0,881; porcine - 0,190; pui pentru carne - 0,301; găini ouătoare - 0,352; curcani - 0,432; gâşte - 0,250. În sectorul vegetal: grâu comun - 0,174; secară - 0,136; sfeclă de zahăr - 0,608 porumb boabe - 0,241. Lista noilor coeficienţi poate fi consultată pe pagina oficială a Agenţiei care, în cel mai scurt timp, va demara aplicarea lor în cazul Măsurilor de investiţii precizate mai sus. Potrivit Comunicatului APDRP, noii coeficienţi se vor aplica începând cu sesiunea din noiembrie a.c., pentru Măsura 112, iar în cazul Măsurii 121 şi al Măsurii 141 noii coeficienţi se vor aplica începând cu prima sesiune din anul 2012. Precizăm, în încheiere, că lista noilor coeficienţi poate fi consultată pe pagina oficială a Agenţiei (www.apdrp.ro), instituţia demarând, în cel mai scurt timp, aplicarea lor în cazul Măsurilor de investiţii precizate mai sus.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.