Operatorii telecom au modificat contractele
Furnizorii din domeniul telecom au obligaţia de a oferi consumatorilor şi posibilitatea de a beneficia de servicii pentru o durată contractuală de cel mult 12 luni, astfel încât aceştia să poată alege oferta care se potriveşte cel mai bine nevoilor lor.
Conform noului cadru legal din domeniul telecom, începând de sâmbătă, 25 februarie, în scopul protecţiei consumatorilor, contractele încheiate de aceştia cu furnizorii de servicii de comunicaţii vor conţine mai multe clauze minime obligatorii. Durata maximă iniţială a contractelor încheiate cu utilizatorii finali persoane fizice nu mai poate depăşi 24 de luni. Potrivit noilor reglementări, operatorii au obligaţia de a include în contracte, printre altele, restricţiile pe care le impun în ceea ce priveşte utilizarea echipamentului terminal, categoriile de măsuri pe care le pot lua în cazul apariţiei unor incidente sau ameninţări de securitate, precum şi informaţii privind procedurile de gestionare a traficului în scopul de a evita congestionarea reţelei. Modificările se aplică atât contractelor încheiate începând cu 25 februarie, cât şi contractelor aflate în derulare, furnizorii având obligaţia de a le modifica, precum şi de a informa abonaţii despre acest lucru.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.