OUG 50, aplicată doar la creditele noi
Noile reglementări se aplică doar la contractele de împrumut încheiate după intrarea în vigoare a actului normativ.
Astfel, clienţii care nu au înregistrat întârzieri la plata ratelor mai mari de 45 de zile vor beneficia, dacă solicită refinanţarea creditului la aceeaşi bancă, de toate condiţiile noii oferte privind împrumuturile, nu vor plăti comision de analiză a dosarului şi nu vor trece printr-o reevaluare a riscului sau a garanţiilor. O altă noutate se referă la condiţiile în care se poate rambursa anticipat creditul şi la perceperea unui comision de rambursare anticipată pentru împrumuturile cu dobândă fixă de 1% din valoarea rambursată anticipat, dacă perioada de timp până la data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an, şi de 0,5 % din sumă dacă perioada până la scadenţa împrumutului este mai mică de un an. Clienţii nemulţumiţi ai băncilor vor să apeleze la parlamentari sau Avocatul Poporului pentru a contesta la Curtea Constituţională decizia deputaţilor din Comisia de Buget în legătură cu aplicarea ordonanţei privind creditele doar la contractele semnate după intrarea în vigoare a actului normativ.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.