Bilanţurile pe anul pe 2014 se depun până la data de 1 iunie, însă anumiţi contribuabili trebuie să îndeplinească această obligaţie mai devreme. 

Ordinul MFP nr. 65/2015 stabileşte că termenul limită pentru depunerea situaţiilor financiare aferente anului 2014 este 1 iunie. Totuşi, această dată nu este valabilă pentru toti contribuabilii, unii dintre ei fiind obligaţi să depună bilanţurile mai devreme. Este vorba despre persoanele juridice fără scop patrimonial printre care se numără: asociaţiile; fundaţiile sau alte organizaţii de acest fel; partidele politice; patronatele; organizaţiile sindicale; cultele religioase;   altele asemenea înfiinţate în baza unor legi speciale. Aceşti contribuabili trebuie să depună bilanţurile pe 2014 în termen de 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, adicâ până la data de 30 aprilie.

Potrivit Ordinului aflat în vigoare din luna ianuarie, persoanele juridice fără scop patrimonial întocmesc situaţii financiare anuale la 31 decembrie în formatul prevăzut de reglementările contabile în vigoare. Astfel, situaţiile financiare anuale ale persoanelor juridice fără scop patrimonial cuprind: bilanţ; cont de profit şi pierdere; note explicative la situaţiile financiare anuale. În ceea ce priveşte organizaţiile patronale, sindicale şi organizaţiile fără scop patrimonial şi care nu desfăşoară activităţi economice, cu excepţia persoanelor juridice fără scop patrimonial de utilitate publică, acestea întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind: bilanţ prescurtat; cont prescurtat al rezultatului exerciţiului; note explicative la situatiile financiare anuale. Situaţiile financiare anuale ale persoanelor juridice fără scop patrimonial sunt verificate de cenzori sau de auditori financiari, după caz.

De asemenea, bilanţurile trebuie să fie însoţite de o declaraţie scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale, în conformitate cu Reglementările contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial. Ordinul MFP nr. 65/2015 prevede că situaţiile anuale la 31 decembrie se pot depune, în format hârtie şi în format electronic, la registratura unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată, sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă. Pentru depunerea situatiilor financiare anuale în format hârtie şi în format electronic, sau numai în forma electronică având ataşată o semnătura electronică extinsă, contribuabilii trebuie să foloseasca programul de asistenţă pus la dispoziţie gratuit de către Ministerul Finanţelor Publice pe site-ul ANAF, prin care se generează un fişier de tip PDF, având ataşat un fişier xml, care conţine datele de identificare a societăţii comerciale, precum şi un fişier cu extensia zip, se mai menţionează în actul normativ. Fişierul cu extensia zip va conţine situaţiile financiare anuale şi documentele cerute de lege şi scanate, alb-negru, lizibil şi cu o rezoluţie care să permită încadrarea în limita a 9,5 MB a fişierului PDF la care este ataşat fişierul zip.

Reamintim că nerespectarea reglementărilor privind întocmirea, semnarea şi depunerea în termenul legal la unităţile teritoriale a bilanţurilor constituie contravenţie, fiind sancţionată cu amendă. Astfel, pentru nedepunerea în termenul legal a bilanţurilor, amenda este cuprinsă între 300 şi 1.000 de lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 1 şi 15 zile lucrătoare. În situaţia în care care perioada de întârziere este cuprinsă între 16 şi 30 de zile lucrătoare, amenda este între 1.000 şi 3.000 de lei, în timp ce, dacă perioada de întârziere depăşeşte 30 de zile lucrătoare, contribuabilii pot plăti până la 4.500 de lei, dar nu mai puţin de 1.500 de lei. Totodată, pentru neîntocmirea şi nesemnarea situaţiilor financiare anuale, amenda este cuprinsă între 2.000 şi 3.000 lei.