Până la 30 mai, depunerea situaţiilor financiare anuale pentru anul 2010
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor reaminteşte contribuabililor că societăţile comerciale trebuie să depună situaţiile financiare anuale şi documentele anexate acestora pentru exerciţiul financiar 2010 numai la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice (MFP), în format hârtie şi în format electronic sau numai în formă electronică, având ataşată o semnătură electronică extinsă.
Documente însoţitoare
Potrivit legii, situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, şi de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile. De asemenea, situaţiile vor fi însoţite de o declaraţie scrisă a administratorului prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi confirmă că: politicile contabile utilizate la întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile; situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată; persoana juridică îşi desfăşoară activitatea în condiţii de continuitate. Situaţiile financiare anuale depuse la unităţile MFP vor fi, de asemenea, însoţite de formularul "Date informative" - cod 30, şi de formularul "Situaţia activelor imobilizate" - cod 40. Situaţiile financiare anuale trebuie să fie semnate şi ştampilate de persoanele în drept (directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie).
Termen, publicitate
Termenul pentru întocmirea şi depunerea la unităţile teritoriale ale MFP a situaţiilor financiare anuale este de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar (30 mai a.c.). În vederea efectuării publicităţii legale, MFP transmite, electronic, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în formă electronică, copii de pe următoarele acte: situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale consolidate; raportul şi, după caz, raportul consolidat al consiliului de administraţie, respectiv al directoratului; raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari; indicatorii economico-financiari necesari efectuării publicităţii legale. Important! Societăţile comerciale care au o cifră anuală de afaceri de peste 10 milioane lei au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, un anunţ prin care se confirmă depunerea situaţiilor financiare anuale, raportul administratorilor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, după caz. Pentru societăţile comerciale a căror cifră anuală de afaceri nu depăşeşte 10 milioane lei, anunţul va fi publicat, pentru acces gratuit, pe pagina de internet a ONRC.
Reamintim că potrivit modificărilor aduse Legii contabilităţii, constituie contravenţie nedepunerea în termenul legal a situaţiilor şi se sancţionează cu amenzi între 300 şi 1.000 de lei dacă întârzierea este de până la 15 zile, cuantumul urcând la maximum 4.500 de lei dacă se depăşesc 30 de zile lucrătoare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.