Sesiunea este dedicată fermierilor activi care vor sprijin financiar pentru asigurarea culturilor de primăvară, urmând ca spre finalul anului să fie deschisă o nouă sesiune a Sm 17.1 pentru asigurarea culturilor de toamnă.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) acordă sprijin financiar pentru asigurarea culturilor, animalelor și plantelor de către fermierii activi, prin intermediul submăsurii 17.1 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), alocarea financiară disponibilă fiind de 42,79 milioane de euro, informează Agerpres. Potrivit unui comunicat al instituției, sesiunea de primire a cererilor de finanțare este deschisă până la 30 noiembrie 2019.

În cazul fermelor mici, cu dimensiunea economică de până la 12.000 SO (valoarea producției standard - n. r.), rata sprijinului nerambursabil este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibilă și plătită efectiv de fermier, iar în cazul fermelor cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 SO rata sprijinului nerambursabil este de 55%. Potrivit oficialilor, ţara noastră se confruntă în ultima perioadă cu fenomene meteorologice extreme - inundații, căderi de grindină, furtuni și chiar tornade, motiv pentru care a fost deschisă, în premieră, o linie de finanțare prin care fermierii pot obține sprijin financiar pentru a încheia polițe de asigurare, atât pentru culturi, cât și pentru animale. Fondurile europene disponibile pentru acest tip de sprijin, acordat fermierilor prin PNDR 2020 sunt în valoare de aproximativ 43 de milioane de euro. Astfel, pentru a beneficia de sprijin financiar, solicitanții trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile menționate în cadrul submăsurii 17.1 și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract. De asemenea, solicitanții pot beneficia de sprijin dacă utilizează terenuri agricole (cu excepția suprafețelor cultivate cu struguri pentru vin), dacă dețin, cresc sau exploatează animale, dacă încheie contractul de asigurare pentru toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură de la nivelul exploatației și dacă nu creează condiții pentru a obține în mod necuvenit un avantaj. Riscurile eligibile în cadrul acestei linii de finanțare sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arșița, inundațiile, grindina, înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada. De asemenea, printre riscurile eligibile pentru finanțare se numără și infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările și completările ulterioare. Producerea unui fenomen climatic nefavorabil sau a infestării cu organisme de carantină dăunătoare plantelor trebuie să fie recunoscută în mod oficial de autoritățile competente din România”, se arată în comunicat. Cererile de finanțare se depun online pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, iar pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării solicitanții pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente, disponibile pe site, la secțiunea Investiții PNDR în pagina sM 17.1.