Până la finele lunii septembrie, AFIR va reevalua cererile de finanţare
Agenţia pentru Finantarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a finalizat metodologia de lucru specifica reevaluării proiectelor de investiţii eligibile, dar fără finanţare, ale beneficiarilor publici.
Prin aceasta, AFIR doreşte ca până la sfârşitul lunii septembrie 2015 să reevalueze peste 115 de cereri de finanţare pentru Măsura 125, iar la începutul lunii octombrie 2015 să acorde peste 100 de noi finanţări pentru beneficiarii Măsurii 322 - "Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale". Punctajul minim stabilit pentru proiectele eligibile fără finanţare aferente Măsurii 125 "Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii" este de 42 de puncte. Pragurile au fost stabilite cu acordul prealabil al Comitetului de Monitorizare pentru PNDR 2013, al Autorităţii de Management pentru PNDR 2007-2013, dar şi în urma discuţiilor avute cu experţii Comisiei Europene.
După întocmirea listei finale cu proiectele de investiţii care vor face obiectul procedurii de reevaluare, Centrele Regionale ale AFIR vor notifica solicitanţii ale căror proiecte au fost depuse în iulie 2009 (pentru Măsura 322) şi în sesiunea din mai 2011 (pentru Măsura 125) şi care au un punctaj mai mare sau egal cu punctajul minim stabilit. Ulterior, reprezentanţii legali ai solicitantilor, respectiv ai autorităţilor publice locale, vor prezenta la Centrul Regional (CRFIR) documentaţia actualizată, în vederea reevaluării proiectului. După încheierea procedurii de reevaluare a proiectelor eligibile fără finantare, AFIR va publica Raportul de Selecţie, urmând ca beneficiarii să fie notificaţi în vederea semnării Contractului de Finanţare. De precizat că beneficiarii vor putea primi un avans de maxim 40% din valoarea eligibilă a finanţării nerambursabile în cazul în care au obţinut avizarea unei achiziţii din partea AFIR şi după publicarea în SEAP a invitaţiei sau a anunţului de participare pentru achiziţia de lucrari. Pentru toate aceste contracte de finanţare, termenul limită de implementare a proiectelor de investiţii este sfârşitul anului 2017.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.