Ca urmare a înregistrării  Primăriei Oradea în Sistemul Naţional Electronic de Plată  a Taxelor şi Impozitelor utilizând cardul bancar, instituţia a lansat, încă din luna ianuarie a acestui an, o nouă modalitate de plată online a taxelor şi impozitelor. Tuturor contribuabililor înregistraţi în baza de date a primăriei li s-a atribuit un user şi o parolă, cu care se vor putea autentifica în vederea efectuării plăţilor pe site-ul http://www.ghiseul.ro/. Plicul conţinând userul şi parola se ridică în mod gratuit de la Serviciul de relaţii cu publicul din Piramidă (ghişeele nr.  10 - 14). Primăria Oradea face încă un apel către toţi contribuabilii la bugetul local, să se prezinte la sediul instituţiei (ghişeele nr. 10 - 14) pentru a ridica gratuit plicurile care conţin numele de utilizator şi parola, cu ajutorul cărora vor putea plăti online taxele şi impozitele pe http://www.xn--ghieul-yjb.ro/. Cetăţenii vor trebui să se prezinte personal cu cartea de identitatea sau buletinul de identitate. Această opţiune de plată online a taxelor şi impozitelor locale pe http://www.ghiseul.ro/, vine în completarea sistemului local online de plată, funcţional pe site-ul Primăriei Oradea http://www.oradea.ro/ , lărgind astfel modalităţile de plată online puse la dispoziţia cetăţenilor de către Primăria Oradea.