Pentru îmbunătăţirea calităţii mediului, de astăzi, depunerea dosarelor de finanţare
De astăzi, 21 septembrie, şi până în 12 octombrie a.c., se derulează sesiunea de depunere a dosarelor pentru solicitarea de finanţare în vederea realizării proiectelor de dezvoltare şi modernizare a spaţiilor verzi în localităţi, precum şi pentru înfiinţarea de noi parcuri, scuaruri şi aliniamente plantate sau reabilitarea celor existente.
Această sesiune de depunere a dosarelor de finanţare face parte din "Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi". Suma alocată pentru actuala sesiune de depunere a solicitărilor de finanţare este, pe plan naţional, de 92.442.224 de lei şi face parte din bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2009 al Fondului pentru Mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu. "Acest Program se adresează autorităţilor publice locale, iar selecţia solicitanţilor se face pe baza documentaţiei (dosarului) depuse la registratura Ministerului Mediului, selecţia având caracter eliminatorii", a precizat dl. Ovidiu Dăescu, director coordonator la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor. Mai multe detalii, în "Ghidul de finanţare" al Programului, care este afişat pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (www.afm.ro).
Anul trecut, de exemplu, au fost selectate din Bihor 4 astfel de proiecte, suma totală alocată fiind de peste 1.828.000 lei, iar în anul 2007 s-au selectat 10 proiecte, suma totală fiind de 6.151.274 lei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.